Publicitate & Co. Linkuri de weekend.

Recomandări

Cea mai bună publicitate, cele mai bune reclame din lume, se decid la Festivalul de la Cannes, Cannes Lions. După cum știți. Dacă aveți chef să revedeți, sau n-ați dat nicăieri peste o colecție de campanii publicitare de tipul “best of”, iată una AICI. Sunt și lucruri mai vechi, dar e un “2 în 1″, cu lucrările de pe 2 ani. Via AdWeek, revista pe care dacă n-o citiți regulat n-o să înțelegeți ce ni se va întâmpla și nouă, în publicitate, în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat.

Până la urmă, în publicitate noi ne ocupăm cu construcția de branduri, așa că iată ce-a reieșit, pentru 2013, în urma studiului Unlock & BIZ, Top 50 branduri românești. Sunt câteva noutăți față de anii trecuți, însă în mare brandurile care au făcut ce făceau și-nainte, inclusiv în publicitate, și-au cam păstrat pozițiile. Este interesantă ierarhia asta nu doar așa, ca la concurs, ci și din perspectivă metodologică, pentru că diferențiază brandurile așa cum sunt ele percepute de consumatori, pe baza unui indice mixt (notorietate + preferință vs. altă marcă + afectivitate față de marca respectivă). AICI detalii.

top 50 branduri_fishington

Și fiindcă făcând toate cele de mai sus, în fapt, publicitatea nu face nimic altceva decât să spună povești (de preferință adevărate) în numele brandurilor, iată un link de pe brainpickings.org, un blog pe care îl iubim tare de tot. Și care se ocupă cu a ne arată cum putem spune povești folosind date și cifre. Chestie care e destul de la modă de când cu de-alde Tufte și alți părinți ai infograficelor de orice fel, la rândul lor destul de populare azi. Fix AICI linkul.

Click-uri plăcute și un weekend fără plictiseală!

PS mai jos unul dintre infograficele pe care le-am găsit la blog.visual.ly, care ne arată cele 7 minute critice ale lui Curiosity pe Marte.

curiosity--7-minutes-of-terror_50291c943c91c

Răspunsuri