Adevărul despre televiziunile româneşti şi concursurile cu iPhone-uri pe Facebook

Recomandări

Să ridice mâna cine are prieteni care dau „like și share” ca să câștige iPhone-uri și tot felul de alte chestii pe Facebook. Știți despre cine vorbesc. Știu și eu câțiva. Și vecina ta știe câțiva.

Nu e copy-ul de început pentru un nou spot Vodafone, ci o realitate din newsfeed-urile tuturor: vânătorii de promoții. Genul de oameni care pândesc orice concurs cu lucruri pe gratis că, vorba aia, nu se știe de unde sare iepurele: tricouri, invitații la concerte, lănțișoare și orice fel de gablonțuri sunt binevenite. Puteți să lăsați mâna jos acum, ca să nu vă amorțească.

Dacă ați dat câtuși de puțină atenție fenomenului, probabil ați observat că metodele „cerșetorilor de like-uri” au devenit din ce în ce mai fine. Dacă acum ceva vreme primeam tot felul de invitații la eventuri care promiteau produse Apple și toată lumea cu IQ mai mare decât numărul de la pantofi realiza instant că-s spam, lumea s-a mai cizelat. Au apărut paginile de brand care promit telefoane și tablete, în schimbul unui like și share. Le mulțumesc cu această ocazie domnilor care dau iPhone-uri fictive că mă ajută să-mi mai fac curat în lista de prieteni din când în când.

Doar două dileme mă neliniștesc profund: de ce vor totuși mai sus numiții like-uri și share-uri cu duiumul, dacă asta le scade șansele să apară în newsfeedul userilor și le scoate mai mulți bani din buzunar pentru un reach mai bun? Și mai ales: de ce ar oferi cineva un premiu atât de scump pentru nimic? Contravine oricărei logici de business.

Nu cred c-a trecut mai mult de o lună de când postul Kanal D și-a făcut pagină de Facebook și s-a gândit să dea în dar iubitorilor de Suleyman Magnificul și Noră pentru mama un iPhone 5. Sigur ați văzut. S-a viralizat masiv la timpul respectiv. Faptul că o televiziune apărea cu o astfel de informație i-a făcut și pe cei care în general sunt mai sceptici la tipul ăsta de concursuri, oameni pe care-i consideri raționali, să dea un share.

Dacă ați auzit de schema asta, nu știu dacă sunteți și în temă cu faptul că totul n-a fost decât un experiment social. Niște tipi care se declară saturați de naivitatea românilor și dorința lor de a câștiga iPhone-uri peste noapte au imitat întocmai pagina de brand a Kanal D-ului și au reușit să strângă mai mult de un milion de vizualizări la un singur post.

674_900

Puteți citi povestea integral aici: http://concursfake.livejournal.com/677.html

Dacă nu v-ați dus deja pe pagina cu concursul fals și ați închis orice tab: ce face totuși produsele Apple atât de dezirabile pentru români? Explicația mea la nivel intuitiv, e că pentru mulți numele de Apple a căpătat rezonanță de când cu apariția iPhone-ului pe piața românească: un telefon scump, peste puterea de cumpărare a românului de rând, fapt pentru care a devenit un simbol de falsă apartenență la o anumită clasă socială. Cei care nu și-l pot permite, dau „like și share” pe Facebook sperând să aibă noroc să câștige unul. Alții, mai nefericiți, fac credite la bancă pentru un telefon, iar ceilalți cumpără tot felul de furtișaguri sau fake-uri ieftine de la dubioșii din zona Gara de Nord, care le dau pe sub mână.

Peste doi ani pe vremea asta, ar cam trebui să mă apuc de scris licența. E cam devreme să mă gândesc deja despre ce vreau să scriu, dar aș vrea să insist pe tema de față. Dacă știți vreo cercetare despre iPhone, like-uri, share-uri și piața neagră de produse Apple în România, m-ar ajuta orice punct de plecare. Citesc cu interes comentariile.

Răspunsuri

  • jorj

    Te-ai gandit la adresele de e-mail ce pot fi utilizate in scopuri de mk? Eu cred ca le vand

    • geo

      Pai oricum bazele de date care au nume,numere de telefon,adrese de e-mail se vand.

    • iOana

      Nu poti sa vinzi adresele de mail ale oamenilor care-ti dau like pe facebook. Nu ai acces la ele in primul rand.