Marketingul sărbătorilor

Recomandări

Eu nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la sărbători, mă gândesc la Iisus. Și nu o fac pentru că sunt credincioasă, nu o fac nici pentru că nu sunt. O fac pentru că nu pot să nu.

Pentru că era o vreme, pe când aveam doar câțiva ani, în care mergeam să mă împărtășesc. Era o vreme când abia așteptam Crăciunul, când stăteam în fața scării vecine, cu degetele înghețate, până știam la perfecție “O, ce veste minunată”. Era aceeași vreme în care tăiam cubulețe castraveții pentru salata de boeuf și alegeam frunzele de leuștean ca să desenez pe ouăle înroșite. Era o vreme când n-aveam încotro decât să cred. Era o vreme când eram mică.

Acum sunt mare. Și deși am o altfel de relație cu o altfel de divinitate, amintirile sărbătorilor îmi sunt încă acolo. Se pare însă că nu sunt destul de mare.

Eram la Real, fără egal. Mă dau jos din mașină în parcarea subterană și mă oprește o domnișoară. Îmi zice că este reprezentanta unei fundații umanitare și că se ocupă în prezent de un băiețel care suferă de o boală grea. Mi-a arătat poză. Avea fața cenzurată dar se vedea că era bolnav. Mă năpădește un pic mila, îmi verific mental buzunarele și mi-aduc aminte în același timp de o știre cu o femeie ce tâlhărea oamenii în numele unei fetițe bolnave. O privesc, îi spun că îmi pare rău dar nu pot să am încredere în ea și dau să plec. Nu mă lasă să termin și îmi zice că poate să-mi arate un ecuson. Încerc să mă îndepărtez, atât de privirea ei insistentă cât și de corpul micuț care părea că vrea cu tot dinadinsul să mă țină pe loc. Îi spun din nou că îmi pare rău, la care ea, cu aceeași ochi perseverenți: “Dar știi că ești în săptămâna mare, nu?”

Am simțit cum m-a fulgerat, m-am oprit încercând să reacționez la acest blestem subtil. Am plecat.

Cred că am căutat jumătate de oră orezul ăla fără egal. Eram atât de furioasă, atât de pornită, în capul meu se construia replica perfectă. Urma să îi dau o lecție acelei fetișcane, urma să regrete ziua în care a intrat în supermarketul ăla, urma să se mântuiască.

Am coborât, totul era pregătit, o căutăm cu privirea. Am ajuns la mașină, am trecut de mașină, m-am întors la mașină. Aveam o hârtie în ștergător. Era un pliant. “Publicitate gratis! Folosește-te de spațiile noastre publicitare pentru a-ți face cunoscută oferta. Sună la bla bla blu..”

Am zâmbit. Cumva fata aia va ajunge în publicitate.

photo copy

 

Răspunsuri