Schițele misiunii Dove

Recomandări

Dove crede că frumusețea trece dincolo de aspectul fizic standardizat și își propune să contribuie la creșterea stimei de sine și la inspirația de care orice doamnă și domnișoară are nevoie pentru a-și atinge și depăși limitele.

Cum un insight valoros și generos se sprijină pe date, aflăm că 83% dintre românce consideră că frumusețea trece dincolo de aspectul fizic. Simultan, 80% consideră că în ziua de azi, li se cere mult mai pregnant decât în trecut să afișeze o prezență fizică agreabilă. Iată deci, foarfeca între care se află stima de sine a oricărei femei: frumusețea nu se rezumă la cea exterioară, însă presiunea de a putea da bine pe o copertă glossy, este mai mare ca niciodată.

Studiul cu pricina, efectuat în 2006, a dat naștere campaniei ”Manifest pentru Frumusețe”

De atunci, campania continuă, confirmă, și astfel a devenit o misiune a brandului.

Și este într-adevar o misiune cu miză, din moment ce datele globale ale studiului indică un fapt incomod: la nivel mondial doar 4% din femei se consideră frumoase. Prin urmare, restul de 96% din populația feminină nu s-ar simți foarte împuternicită de către un brand care comunică prin intermediul unui model de tipul celor de la Victoria’s Secret.

AZJ0165N_1.tif

 

Mai jos puteți vedea cum au ales să-și continue misiunea.

Sursă foto: http://pinterest.com/pin/475622410617196237/

Răspunsuri