Geo-targeting = maturizarea advertisingului mobil

Recomandări

Brandurile cunosc valoarea şi importanţa promoţiilor locale atunci când în plan intervine media tradiţională, dar când vine vorba de activităţi în sfera social media, în speţă Facebook, brandurile pun accentul pe componenta globală sărind peste activarea adresată proximităţii.

Totuşi, în ultima perioadă, foarte mulţi marketeers au realizat importanţa comunicării targetate local, de unde rezultă că “social” înseamnă de fapt “local”, lucru tradus şi prin faptul că fanii unui brand demonstrează o implicare mai mare faţă de companiile care împart cu aceştia un interes comun. Contextul local influenţează foarte mult percepţia unei comunicări, iar acesta diferă de la piaţă la piaţă sau de la cultură la cultură – aproape 60% din consumatori au încheiat relaţia cu un brand datorită lipsei sau a unei slabe comunicări adresate “personal”.

Premizele enunţate mai sus nu fac decât să plaseze geo-targetingul în topul trendurilor ce trebuie adoptate în strategia de marketing a anului în curs.

Un alt indiciu care demonstrează acest trend se referă la apariţia opţiunii “nearby” şi a noii structuri adoptate de Facebook pentru paginile de brand globale. Facebook încearcă să determine cât mai multe branduri globale să îşi reconsidere strategiile de social media şi să se îndrepte spre o comunicare targetată local. Primul pas în această direcţie a fost deja făcut, oferind brandurilor globale posibilitatea de a-şi crea o singură pagină de brand internaţională, dar care beneficiază de o targetare locală (ex: Coca Cola)

Infografic - trend localizare 2013

Infograficul de mai sus prezintă 9 motive pentru care brandurile ar trebui să adopte o strategie de comunicare bazată pe geo-targeting.

Răspunsuri

  • http://dli.ro/ Dli

    Acest articol este foarte util, marketingul online nu mai este de multa vreme unul sfios, felicitati pentru conceptele enuntate.