La Noaptea Bibliotecilor ne facem de cap cu cartile FFFF

Recomandări

Cartile nu numai ca ne invata cum sa evitam sau sa urmam anumite tipare, dar au puterea de a deveni entitati si incursiuni revelatoare ale inspiratiei, ale informatiei sau ale libertatii lui “trebuie”.

Prietenii nostri de la Fundatia Friends For Friends au plantat din timp aceasta idee, pana cand a reusit sa prinda radacini de peste 1000 de titluri importante si utile profesionistilor implicaţi in industrii creative. Biblioteca FFFF este o colectie de idei de la public pentru public – pentru ca are un format special, circular, crescand prin donatii si dezvoltandu-se prin perpetuarea ideilor pe care le adaposteste.

Si cum la 1 octombrie va fi organizat la nivel national un eveniment dedicat cartilor, respectiv Noaptea Bibliotecilor, cei de la FFFF au gasit prilejul perfect pentru a se imprietenii cu iubitorii de carti. Programul acestei nopti albe care onoreaza cartea, sub toate aspectele sale, poate fi consultat pe site-ul evenimentului. La o prima vedere, nu putem decat sa ne bucuram, caci toata tara se transforma intr-o mare sala de lectura: peste 40 de biblioteci sunt deschise la nivel national, iar in Bucuresti avem in jur de 20 de biblioteci disponibile publicului.

Practici si creativi, oamenii FFFF au pus de-un mesaj foarte sugestiv si putin ironic pentru cei care, pe buna dreptate de altfel, au seara de turat taxiurile pana la club. Insa pariaza cel putin pe ereditatea unei trasaturi umane – curiozitatea – si ii asteapta la un popas pe la sediul Caffffe Creativa, din Brezoianu nr. 4, et. 4.

FFFF nu pretinde a face o seara de lectura intensa, asa ca a pregatit un program interactiv, mai mult pentru acomodarea cu biblioteca. Noi avem o presimtire ca daca ajungeti aici, o sa va indragostiti de cartile si atmosfera Bibliotecii FFFF, sentiment din care va rezulta o fericita relatie de lunga durata. :)

In loc de concluzie, ne vom folosi de contextul creat, pentru a cita un perete intelept, de aici, din mansarda noastra, care zice asa: “Write less, Read more!”

PS: In cazul in care nu ati ajuns pana acum sa vedeti expozitia Ciorne 1.0, Noaptea Bibliotecilor este prilejul perfect. Expozitia este deschisa vizionarii la sediul FFFF pana pe 14 octombrie.

Răspunsuri