Gamification. Trimite-l pe consumator la joaca!

Marketing

Socializam in joaca pe Facebook, participam la tombole si la trivia. Jocul pare a fi constanta in jurul careia se invarte tot internetul.

Asa ca tindem sa luam ca sigura predictia lui Gabe Zichermann care spune ca urmatorii ani ai internetului vor fi dominati de joc. Zicherman este cel care promoveaza «gamification», cu traducerea ei aproximativa in romana – ludificare – concept care se refera la integrarea mecanicii jocului in activitati uzuale, pentru a spori implicarea participantilor. Ludificarea poate fi folosita pentru a invata, pentru a educa, insa interesul major se concentreaza asupra uriasei aplicabilitati pe care acest concept o are in marketing. De altfel, Gabe Zichermann a scris si o carte de succes despre gamification: «Game-Based Marketing: Inspire Customer Loyalty Through Rewards, Challenges, and Contests».

Amintesc aici de A hunter shoots a bear, reclama careia ii poti schimba cursul; Ribbon Hero, jocul dezvoltat de Microsoft, prin care inveti sa folosesti Office-ul mai bine; Gookombat, instrumentul de analiza SEO prin care pui doua site-uri sa se bata. Acestea sunt doar cateva exemple de campanii ludice care deghizeaza o activitate serioasa in joc.

Daca vorbim strict despre suporturi media, fiecare dintre ele pare a avea atuuri: cartile atrag prin emotiile pe care le creeaza, ziarele prin senzational. Cu toate posibilitatile mediei, indeobste componenta sociala si cea de divertisment, internetul pare a fi terenul ideal de joaca. Iar atunci cand nu este, marketingul are grija sa il transforme.

Răspunsuri

  • http://twitter.com/MihaiEnache1 Mihai Enache

    http://gamificare.wordpress.com/ – blog dedicat conceptului de gamification precum si ramurilor sale (ex:serious games, ARG)