O lectie de marketing

Marketing

De multe ori incercam sa vindem vise si nu produse, incercam sa cream nevoi si nu dorinte, incercam sa apelam la emotii si nu la pragmatisme. Din pacate nu ne iese de fiecare data. Asta  poate pentru ca brand managerului ii este teama sa spuna ca sapunul lui “spala pacatele” in loc de “are un parfum nou”. Sau poate brief-ul e gresit sau categoria e in scadere anul asta sau research-ul a dat gres. Sau poate noi n-am vandut ideea cum trebuia. De fapt, poate asta e: vanzarea. Nu e vanzarea cea mai importanta? Daca modul in care vinzi produsul tau e memorabil, oamenii il vor cumpara si alta data.

Apropo de vanzare, am fost fericitul martor al unui proces de vanzare in Turcia, de la un comerciant care nu avea profil de LinkedIn. S-a nimerit sa fiu cu un owner de restaurant care era pasionat de comertul de acolo. Asta pentru ca poti negocia orice. De fapt, asa ar trebui sa fie nu? Sa poti merge la supermarket si sa spui: “Cat e iaurtul, 3 lei?… daca-l lasi la 2 lei iti iau un bax!”. N-ar fi minunat? In fine, revenim… imi aduc aminte ca eram la taraba unui turc care ne-a invitat sa-i admiram gecile de piele, blanurile, etc. Ne-a asezat pe canapele comfortabile. Ne-a servit cu ceai. Ne-a lasat sa fumam acolo. Ne-a distrat cu tot felul de glume, dupa care a inceput sa ne vanda marfa. De fapt procesul de vanzare incepuse acum cateva propozitii, daca te uiti in urma.

Colegul meu de calatorie se indragostise de o vesta din piele neagra si au inceput negocierile (daca nu negociezi esti fraier, asta e clar). Turcu’: “Asta e 100 eur, zi cat dai?”; Colegu’: “100? nuuu, iti dau 50!”. Turcu’: “Da-mi 90 ca e din piele buna”; Colegu’:”50, atat iti dau!”;  Turcu’: “Hai da-mi 75 ca te prinde si bine si e si ultima”; Colegu’:”E prea mult. E doar o vesta, nu merita atata…”. Apoi a urmat USP, pe care altii il cauta in manuale de branding sau printre cuvintele consultantilor adusi “de afara” de CEO. Turcu’zice:

Asta nu e o vesta, e o geaca fara maneci

Tu ce USP ai?

Răspunsuri