Interviu cu un antreprenor: Valentin Radu despre Marketizator

Invitatul săptămânii

valentinValentin Radu este un antreprenor implicat în marketingul online de peste 12 ani, co-fondator al RCA-Ieftin.ro, liderul pieței de asigurări online din România și CEO la Marketizator, platformă de optimizare a ratei de conversie pentru magazinele de comerț electronic.

Ne-am întâlnit cu Valentin pentru a ne povesti despre Marketizator, un start-up românesc curajos care merită atenția jucătorilor de pe piața de online retailing.

1. Ce este Marketizator și ce știe el să facă?

Marketizator este o unealtă software destinată posesorilor de website-uri care au nevoie de o rată de conversie mai bună. Are 3 mari secțiuni: AB testing, Interactions și Surveys.

Practic, prin AB testing poți testa ce imagine, text sau culoare de buton convinge cel mai bine, fără a ști o boabă de programare sau design.

Prin interacțiuni personalizate, conversezi în momente cheie cu vizitatorii. De exemplu, când vor să iasă de pe site (tehnologia noastră verifică zona prin care trece mouse-ul), poți face o ofertă de ultim moment sau o invitație către un survey pentru a afla diverse informații.

Survey-urile îți pot dezvălui barierele pe care le au vizitatorii care nu fac anumite acțiuni (nu se înscriu la newsletter, nu fac o achiziție, etc)

2. Cum știți ca funcționează această soluție?

Măsurăm rezultatele în platforma Marketizator, in-house, cât și prin soluții de analytics externe, precum Google Analytics sau Kissmetrics. Totodată, avem deja rezultatele celor care au folosit sistemul nostru până acum: F64, Rca-ieftin.ro, evoMAG, TinaR, Creaton ș.a.

3. Câți clienți aveți și în ce domenii?

Avem peste 200 de conturi active. Majoritatea sunt magazine de comerț electronic, unde rata de conversie este călcâiul lui Ahile. Degeaba ai trafic, dacă nu îl monetizezi. Avem clienți din zona de electronice, fashion, cărți, bilete de avion și turism.

4. Am înțeles că sunteți un soft românesc apreciat în afara țării, ați luat niște premii internaționale anul trecut. Puteți detalia?

Da, anul trecut am câștigat la doar o lună de la lansare locul 1 la Start-Up Rally în Praga și locul 2 la Hamburg. A fost o competiție internațională la care au participat câteva zeci de start-up-uri. S-au punctat inovația și potențialul pe care compania noastră le are.

5. Care sunt planurile Maketizator pe termen scurt? Dar pe termen mai lung?

Pe termen scurt tragem tare ca să activăm noile funcționalități pe care le avem pe “€˜road-map”€™. Pe termen lung, vrem să adresăm puternic piața internațională, în mod specific Marea Britanie.

6. Dincolo de e-commerce, cum mai poate fi folosită platforma?

Mai poate fi folosită de orice blog, site de publishing sau de generare de leaduri. Prin AB testing poți testa cum anumite modificări de design și copy de pe orice site afectează eficiența acestuia (bounce-rate, timp pe site, rată de abonare la newsletter, etc). Prin “€˜Surveys” poți afla ceea ce se numește visitor satisfaction index sau, mai simplu, cât de mulțumit este respondentul de experiența pe site-ul tău.

7. Am citit undeva că “poate dubla rata de conversie”. Ne puteți da un exemplu?

De la bun început trebuie să fie ceva foarte clar. Acesta este un instrument; un bisturiu face minuni în mâna unui chirurg. În mâna altcuiva…știti ce se poate întâmpla. Așadar, Marketizator va da rezultate maxime dacă este integrat într-o strategie de marketing, nu doar de dragul de a mai face câte ceva pe site.

În ceea ce privește performanțele, pe rca-ieftin.ro am reușit ca după 6 luni de utilizare și testare să dublăm rata de conversie pe anumite segmente de vizitatori.

8. Care e publicul-țintă al Marketizator?

Marketeri și posesori de site-uri de comerț electronic care vor să scoată maximul de la traficul lor, fără a mai pierde prospecti care au potențial de a cumpăra, dar nu sunt băgați în seamă.

9. Care considerați că e punctul tare al acestei idei, față de competiție?

Faptul că are o abordare holistă, oferind date clare prin vocea clientului, pe baza cărora să se facă testarea și interacțiunile care, în acest moment reprezintă avantajul nostru față de competitorii direcți.

10. Cât ați investit până acum în Marketizator și cât mai urmează să investiți în 2014?

Cu toată munca și cheltuielile conexe, am investit peste 100.000 de euro. În 2014 o să mai investim 100.000 de euro.

Răspunsuri