Vlad Mixich despre Superscrieri

Invitatul săptămânii Recomandări

Președintele Superscrieri, Vlad Mixich este jurnalist la Hotnews și corespondent Deutsche Welle în România. Ne-am întâlnit cu el pentru a ne povesti care este relația lui cu Superscrierile.

Superscrieri este o competiție care promovează jurnalismul narativ și scriitura creativă.

Mixich

Domnu’ Mixich, e bine să fii președinte?

E perfect. Am început să fiu salutat cu săru-mâna şi să fiu domnit. Prietenii vechi îmi spun că e din cauză că am început să mă îngraş şi asta e, din timpuri imemoriale, un semn de respectabilitate. Dar nu-i cred pentru că sunt invidioşi. Eu sunt convins că e din cauză preşedinţiei :)

Cum e Superscrieri din perspectiva unui jurat? Dar a unui om al scrisului, care trăiește din scris non-ficţiune (de foarte multe ori creativă)?

Din perspectiva unui jurat e înspăimântător la început, atunci când vezi maldărul de texte care-ţi stau în faţă. În timpul jurizării e uneori enervant atunci când citeşti texte de o calitate îndoielnică. După ce ai decis podiumul din perspectivă proprie începi să ai emoţii. Dacă ceilalţi nu au desemnat aceleaşi texte? Dacă textul pe care tu-l vezi pe primul loc nu va ajunge acolo? La final, în timpul decernării premiilor, e cel mai plăcut: cu o senzaţie de oboseală nu-ţi rămâne decât să te laşi în scaun, să priveşti şi să te bucuri de bucuria celorlalţi. E cel mai curat soi de bucurie.

Avem vreo şansă să construim un Pulitzer românesc aşa?

Premiile Pulitzer au împlinit 96 de ani. Nu sunt multe lucruri în România care să reziste 96 de ani. Premiile Superscrieri sunt cel mai important dar pe care jurnalismul românesc l-a primit în ultimii ani. Sunt cinstite, încearcă să gratifice texte şi proiecte care merită, învaţă din propriile greşeli. Astea sunt lucruri simple, necomplicate, nestrălucitoare. Noica avea o vorbă: cărţile mari se scriu cu creioane ieftine.

De ce creative non-fiction? Ce aduce genul asta în plus oamenilor?

Dau din nou exemplul investigaţiilor excepţionale care apar în continuare în România dar care, din cauză că nu sunt povestite, ajung la foarte puţini oameni. Jurnalistul de investigaţie ştie cum să facă rost de informaţie, jurnalistul de analiză ştie cum să o interpreteze, iar jurnalistul care povesteşte este cel care ştie cum să capteze atenţia oamenilor. El este cel care-i determină să o audă. Ca să fac o analogie muzicală: investigatorul e vioara, analistul e partitura, iar povestitorul e violonistul. Sfânta Treime a jurnalismului, entitate care desigur nu poate fi întâlnită în realitate, este formată din aceste trei personaje mai sus menţionate.

Care este plusul net pe care îl aduce acest concurs?

Într-o anumită parte a mediei româneşti astăzi se recompensează financiar iarmarocul sau pura ticăloşie. Ei bine, aici suntem în acea zonă unde se recompensează munca şi talentul. Şi nu doar cu vorbe frumoase şi like-uri, ci şi cu bani. Premiile Superscrieri acoperă mai multe trepte ale piramidei lui Maslow. De aceea am spus mai sus că sunt cel mai preţios dar făcut jurnalismului românesc.

Ce texte (sau autori) ai descoperit la Superscrieri?

“Post-mortem”, un text excepţional scris de Georgiana Ilie şi “Schimbarea Ralucăi” de Sintia Radu, care a şi fost premiat anul trecut. Dar încă nu sunt satisfăcut. Vreau mai multe texte, mai bune, poveşti şi mai adânci.

De ce nu se înghesuie lumea să scrie creative non-fiction in România?

Pentru că e greu. Nici la neurochirurgie nu se înghesuie absolvenţii de medicină. Acest fel de a scrie e neurochirurgia jurnalismului: te antrenezi mult timp pentru asta, documentarea e incomodă (trebuie să stai multe ore în picioare) şi poate fi dură (uneori eşti catalogat drept comisar sau băgăcios), fără o mână sigură rişti să răneşti oameni, iar la final spectatorii şi rudele exclamă “oau!”, iar pacientul mulţumeşte Domnului că a scăpat cu viaţă.

Cum vezi Superscrieri peste vreo 10 ani?

Tot aici. Dar cu mult mai mulţi sponsori :)

Participarea în juriu sunt lucruri care îți interzic participarea în mod direct în concurs. Ai vreun regret? Merită? Dacă ai fi putut participa, în aceşti 2 ani, cu ce texte ai fi participat?

Îmi pare rău că nu pot participa şi eu din postura de concurent. Anul acesta mi-ar fi plăcut mult s-o fac, aş fi înscris un text care mi-e foarte drag şi despre care cred că e una dintre cele mai mari realizări profesionale pentru că a avut un efect foarte concret: a schimbat o lege. Ca să simt că a meritat să renunţ la a participa mărturisesc că am de gând în acest an să fiu foarte câinos în jurizare. Anul trecut am fost doar sever.

Care este cea mai de preț calitate a unui autor de non-fictiune creativă Care e relația dintre talent şi ştiință, în zona asta?

Să nu râzi: hărnicia. Ştiu câţiva oameni foarte foarte talentaţi şi inteligenţi, dar care-s cam leneşi. Ca să scrii bine non-ficţiune trebuie să ai talent. Dar ca să scrii foarte bine, excelent, atunci trebuie să rămâi cât de mult poţi alături de personaj în viaţa lui reală. Şi asta înseamnă multă muncă şi una deloc confortabilă. Munca documentării e destul de tipicară, urmează nişte etape invariabile pe care dacă le sari rămâi descoperit atunci când eşti în faţa primei pagini albe. Şi ăsta e coşmarul oricărui om care scrie. Relaţia dintre talent şi ştiinţă e aici ca relaţia dintre un bărbat frumos şi buna lui creştere. Fără ea e doar un mascul atrăgător. Cu ea este un lord.

Crezi ca acest gen vine la pachet, vrând-nevrând, cu un bagaj moral?

Nu cred. Moralitatea profesională este şi va rămâne o alegere personală şi o responsabilitate individuală.

 

Răspunsuri