Publicitate, creativitate şi viaţă cu Dobri Kerpenisan, regizor (2).

Invitatul săptămânii

Dacă şi azi vrei publicitate, iată o excursie în miezul ei, din perspectiva regizorului. În partea a doua a interviului cu Dobri Kerpenisan, aflăm şi restul de idei şi păreri pe care le are despre viaţă, creativitate, imagini, film documentar şi publicitate.

Începem cu publicitate. Ce reclame îţi place să filmezi? Dă-ne nişte exemple.

Cele imprevizibile, ha! Un punct de cotitură în cariera mea în publicitate a fost acela în care am fost selectat să filmez campania “DU BIST DEUTSCHLAND”.

A fost o mare şansă să întâlnesc cele mai interesante personalităţi din Germania. Am încercat să mă ghidez după principiul de a le întâlni în spaţiul lor privat, de a le cunoaşte şi de a evita clişeele, pe cât posibil.

Eu deja eram recunoscut ca regizor internaţional de documentar, dar campania DbD mi-a permis să aduc în publicitate stilul meu artistic. Storytelling cu emoţie, imagini combinate, într-un spirit autentic şi cât mai pline de naturaleţe… sunt lucruri care nu se mai văzuseră înainte, în publicitate, în Germania.

Campania a devenit un mare hit imediat după lansare şi a fost lansată simultan pe toate canalele TV din Germania: 2 minute de publicitate, în direct, înainte de ştirile de la ora 8. Nici măcar nu puteai s-o ratezi, dacă schimbai canalul. Doi ani mai târziu am continuat campania, doar tineri: „DbD -2“. Toate au luat Effie.

În ziua de azi, cu libertatea pe care ne-o dă Internetul, cred că trăim o perioadă creativă fără precedent, în care putem spune tot felul de poveşti. Nu mai avem neapărat presiunea timpului, putem crea proiecte care fac abstracţie de tradiţionalele 30 de secunde de publicitate. Dar mie îmi plac ambele formate, îmi plac limitările.

“Îmi place că în publicitate am limitări precise, acolo unde trebuie să-ţi spui povestea incluzând tot ce trebuie inclus la cadru, să fiii exact, cât mai concis cu putinţă. Eu numesc genul emotional picture HAIKU :)

Îmi plac reclamele, îmi place momentul în care vii de la filmare şi poţi experimenta în editare, găsind soluţii extraordinare, atunci când materialul tău reuşeşte să respecte scriptul iniţial, dar şi aduce idei în plus. Şi găsesc că e un fel de creaţie post-natală, când asamblezi realitatea pe un alt nivel, pe următorul, surprinzând plăcut adesea inclusiv pe “creatorul” ideii.

Iar în ultimii ani am avut ocazia să regizez tot felul de filme publicitare, inclusiv în România. Rompetrol, Skoda, P&G… bănci, apă minerală… lactate… dar şi reclame sociale. Pentru Olimpiada de la Londra am filmat un dublu portret, al campionului naţional la spadă (Ana-Maria Brânză şi mama ei, ca parte a campaniei globale “Thank you, Mom”.

Dacă te-ai apuca mâine de regie… care ar fi cel mai preţios sfat pe care ţi l-ai da?
Păstrează-ţi sângele rece, prietene. Uită-te la valurile care vin către tine, gata să te spulbere, uită-te dincolo de vârful lor şi rezolvă situaţia fără ca cineva să realizeze cât de aproape a trecut pericolul. Faptul că vin din filmul documentar m-a ajutat mult şi am învăţat cât de important e să ai nişte reguli pe care să le urmezi, ca pe o busolă în plină junglă.

“Păstrează-ţi sângele rece, prietene.”

Care e proiectul tău preferat, în afara ariei comerciale?
Cu siguranţă, documentarele mele care au la bază experienţe individuale. Acolo unde m-a mişcat povestea cu mult înainte de a o filma:

„Jones Law“. O poveste adevărată, cu caracter personal – aici mi-am urmărit rădăcinile, copilăria mea. Trailerul, AICI.

„The time traveller“. Aici am călătorit cu domnul Milos în căutarea soră-sii. Seamănă cu căutarea fără vorbe şi fără o idee despre lumea înconjurătoare pe care am avut-o şi eu la sosirea în Germania, în copilarie. Nu ştiam nimic despre nemţi, despre oraşe, despre maşini… cu multe lucruri pe care nu le-am înţeles ani de zile… n-a fost o perioadă tocmai amuzantă!

„Color of truth“. Viaţa într-un mic orăşel de lângă Port Elisabeth, în Africa de Sud, alături de o familie care-şi căuta fiul, lider al studenţilor dispărut în perioada Apartheid-ului. În perioada de reconciliere din anii ’90 a apărut şansa de a filma confruntarea cu foştii lui prigonitori. Un document care m-a mişcat şi pe mine şi în care am încercat să surprind măreţia dragostei şi forţa iertării. Sunt foarte îndatorat celor ce mi-au permis să fiu martor la o poveste în care atitudinea umană a celor oprimaţi prevalează în faţa nenorocirilor… şi care sunt atât de generoşi, deşi au atât de puţin!

Şi cel mai recent documentar pe care l-am făcut… “Edelweisspirates” (Piraţii florii de colţ), acolo unde am reuşit să urmăresc un supravieţuitor (luptător în rezistenţă), care după aproape 60 de ani de tergiversări a instituţiilor germane, reuşeşte să obţină recunoaşterea politică a unei crime a Gestapo-ului în 1944, care i-a spânzurat 8 prieteni, copii între 14 şi 17 ani. Asta e o poveste pe care am urmărit-o 6 ani şi unde istoria Germaniei mi s-a deschis în faţă, arătându-mi cât de aproape de mişcarea Punk erau aceşti copii în anii ’40, însoţiţi mereu de muzică, entuziaşti şi cu niste inimi imense. Trailerul AICI, pe care l-am filmat integral în Sankt Petersburg, cu sute de figuranţi şi fără niciun material de arhivă!

Cum explici tu pasiunea asta a ta pentru genuri atât de diferite… şi acelaşi tip de implicare în proiecte de publicitate sau documentare?
Întotdeauna m-au interesat nişte arii… artă, muzică, design, modă etc. Şi-am realizat că fascinaţia mea în materie de invenţii şi creativitate are oarecum legătură cu “comunicarea”. Privim, ascultăm, arătăm, simţim, mirosim, gustăm… toate astea ne potentează simţurile.

Pentru mine, cea mai bună cale e să spun lucrurile astea cu imagini. În şcoală, la orele artistice, mi-am dat seama că aveam un interes maxim pentru postere, publicitate, billboarduri şi coperţi de albume, de toate felurile… ideologice, promoţionale sau doar care anunţau ceva. M-a impresionat că toate îmi vorbeau, încercând să-mi influenţeze percepţia. Aici am reuşit să înţeleg care e ideea principală din spatele comunicării.

Apoi a venit acel eveniment crucial, odată cu Crăciunul din 1989, când tocmai îmi vizitam bunicii, iar aceste evenimente istorice mi-au atras atenţia într-un plan foarte realist. Eram plin de emoţii şi realitatea era captivantă pe toate planurile. Viaţa, aşa cum era, oroare şi umanitate la un loc, mi s-a relevat atunci ca o mare comoară şi mi-a îmbogăţit înţelegerea, atât în materie de oameni cât şi în materie de muncă.

Am simţit atunci nevoia să trec la imagini în mişcare, am simţit că trebuie să spun o poveste în alt context. Aici cred că s-a născut pofta mea de documentar.

“Acum simt că viaţa mă duce în direcţia unor proiecte de lung metraj… şi de ficţiune. Să aşteptăm, cred că asta e următoarea mea provocare.”

Care e cea mai bună tehnică inspiraţională pe care-o ai? Unde găseşti resurse, când eşti obosit sau n-ai energie? Ce te face să fii creativ?
Cel mai adesea, inspiraţia vine când privesc ceva frumos: ochii unui copil, o persoană absorbită de gânduri, la o trecere de pietoni, o frunză… Când sunt singur îmi place  muzica, prefer liniştea. Uneori, mă simt inspirat de un orizont gol.

După un job solicitant mă simt total deconectat, iar asta mă face să re-emigrez (în mine)… Ieşirea asta e însoţită de un moment foarte creativ, te ajută să te cureţi, revitalizându-te. Aici îmi găsesc resursele pentru următoarele provocări.

Ce alte lucruri, în afară de a fi creativ, sunt importante pentru un regizor?
Să rămână uman. Să îşi găsească motivaţia, în sensul de a reuşi să transmită în continuare încredere în lume şi în oameni. Să fie generos şi mai ales cinstit cu el şi munca lui. Viaţa e prea scurtă pentru emoţii negative.

* * * *
Dragă cititorule - mulţumesc pentru răbdarea de a asculta atâtea lucruri serioase de la o persoană, în fond, cu simţul umorului.

Să ne vedem cu bine pe o terasă, cândva, undeva. Nu te sfii să mă inviţi la nunta ta (daca nu se ţine, cumva, la Mariott… unde nunţile sunt cam anoste), unde voi veni cu plăcere care parte a documentării pentru un proiect legat de confesiuni şi fericire universală (titlu de lucru “Tu şi Eu – pentru totdeauna”).

Şi, apropos, poate chiar facem un proiect legat de nunţile româneşti, pe care le găsesc fascinante. Stay tuned.

Cu simpatie, Dobri.
http://www.kerpenisan.com/

kerpenisan_fishington post

publicitate, film documentar, creativitate, Dobri Kerpenisan

 

Răspunsuri