Antreprenoriat cu viziune. Mihai Marcu, Romanian Business Leaders.

Invitatul săptămânii

Pasionat de antreprenoriat, boating&sailing, colecționar de monede din spațiul carpatic, hărți medievale și cărți poștale vechi, Mihai Marcu este inițiatorul Romanian Business Leaders și președintele MedLife, cel mai mare operator privat de servicii medicale din România, însă, mai presus de toate acestea, este tată și familist.

Mihai Marcu, o căutare pe Google ne spune că eşti şi antreprenor, şi bancher, şi specialist în servicii medicale, şi fondator de companii şi cluburi nautice… de fapt, cine eşti şi cum te defineşti tu însuţi?

Sunt în primul rând tată și familist. Sunt un om care își extrage energia din sânul familiei, din bucuria nevinovată a celor doi copii, din zâmbetul soției și liniștea unui cămin armonios. În al doilea rând, sunt un antreprenor prin tot ceea ce fac, îmi place să creez lucruri și să lucrez cu oamenii. Poate că o pată de culoare în ceea ce mă privește este că nu suport lucrurile lăsate la voia întâmplării. Bun sau rău, cred că odată ce ai început ceva, trebuie să termini, să împingi cât poți pentru a livra ce ți-ai propus inițial.

Sunt mândru că sunt român și sper din tot sufletul că și copiii mei vor spune în gura mare de unde sunt, cărei culturi aparțin. Sunt pasionat de istoria României și colecționez monede din spațiul carpatic începând cu cele grecești pontice, dacice și romane, hărți medievale ale arealului din nordul Dunării de jos, cărți din ultimii 150 de ani despre istoria autentică a românilor, albume interbelice etc. Sunt ferm convins că aceste valori nu trebuie uitate.

Eşti printre iniţiatorii uneia dintre cele mai interesante organizaţii apărute în ultimii ani, Fundaţia Romanian Business Leaders, iar gurile rele spun că fără tine nu s-ar fi întâmplat acest proiect în care, în mod oarecum surprinzător, oamenii de afaceri se coagulează în jurul unor idei nobile, de ajutor pentru ţară, şi mai puţin în zona intereselor lor directe, pragmatice, de business. De ce ai făcut chestia asta? De unde pornirea şi cum ai reuşit să strângi atâţia oameni în jurul tău?

România este o țară frumoasă și e nemaipomenit că este locuită. Cred doar că uităm prea des să o lăudăm, să amintim despre oamenii de valoare care au adus un aport important la evoluția spațiului European și universal. Nu vedem caii de oiște. Da, suntem balcanici, multe dintre casele din Muzeul Satului nu au toalete, consumăm mai puțin săpun per capita decât media europeană, dar în același timp i-am dat patrimoniului European pe Eminescu și Enescu, Paulescu și Palade au adus un aport semnificativ evoluției medicinii, iar Brâncuși aparține fără îndoială patrimoniului universal. Sunt fără îndoială mulți alții, sute și mii de români care au adus un aport de necontestat dezvoltării civilizației mondiale.

Romanian Business Leaders este proiectul unei comunități care nu vrea să rămână cu privirea pironită pe oiște. Liderii autentici de business români au forța și priceperea, dar și obligația să impingă lucrurile, să dea valoare înapoi comunității în care s-au format și au acumulat capital.

Referitor la RBL, trebuie să fie extrem de clar că nu am fost singur. La început a fost o mână de oameni – care au devenit foarte rapid două mâini – care și-au propus să verifice dacă există români gata să pună umărul la îmbunătățirea imaginii României, care să genereze soluții pentru o dezvoltare mai rapidă a societății în ansamblul ei și idei economice care să ducă la micșorarea ecartului economic și de civilizație dintre România și civilizația occidentală.

Câţi bani ai pus la bătaie pentru acest proiect? Nu ai sentimentul că poate era mai bine să faci altceva cu ei… să mai deschizi o clinică la MedLife sau, pur şi simplu, să-ţi iei un Maserati sau un iacht?

Fiind un om pragmatic, care investește ca mod de viață, aș fi mai rezervat în a măsura în bani aportul la acest demers. Este ca într-un curs economic de liceu: dacă cineva câștigă anual din munca sa și din multiplicarea averii deja acumulate 10 lei și a investit 5 lei într-un demers social, atunci a investit enorm. Ori eu am investit un procent mic, iar alții și-au sacrificat principala resursă – timpul, adică bani – probabil peste 50% din câștigul anual. Așadar cine a investit mai mult?

Cine te-a ajutat cel mai mult în conturarea şi amplificarea proiectului şi de cine crezi că a depins, alături de tine, în mod decisiv, această idee?

Andreea Roșca a fost fără îndoială cheia de boltă în demararea acestui proiect. Nici fără Axu (Sorin Axinte) și Lucian Butnaru, membrii fondatori, acest demers nu s-ar fi realizat. După numai o lună s-au alăturat acestui grup încă 6 persoane, membrii de board, al căror aport, al fiecăruia dintre ei, a fost crucial în realizarea acestui proiect: Cătălin Dima, Dragoș Dinu, Brândușa Fidanza, Ioana Filipescu, Anca Harasim, Dan Pascariu, Mihaela Perianu.

Lor li s-au alăturat la finele anului trecut Andi Dumitrescu, Felix Pătrășcanu și Dragoș Roșca. A existat un grup lărgit de 20 de persoane, ambasadorii noștrii, care au avut un rol important atât în derularea evenimentelor cât și în ceea ce privește promovarea directă a activității fundației și a celor două summit-uri. Au fost cu toții minunați, implicați și esențiali pentru succesul demersurilor RBL.

Cum pare proiectul acum, după al doilea Summit? E mai bine? Mai rău? Mai mare? Mai mic? E conform aşteptărilor iniţiale? Îl putem considera un Davos de România deja… sau mai e de aşteptat?

Primul Summit RBL, cel de anul trecut, a fost mai degrabă o surpriză plăcută că sunt atât de mulți români din mediul de afaceri interesați să facă România o țară mai bună, să îi promoveze valorile și să pună umărul. Mulți s-au întrebat dacă această comunitate are însă și puterea să participe la un maraton după sprintul de început, dacă românii atât de blamați pentru lipsă de solidaritate și cu atenția concentrată pe caprele vecinilor vor continua să se implice în acest interes. După finalizarea cu succes a celui de-al doilea Summit, putem spune cu siguranță că DA, există foarte mulți lideri de business români dispuși să se uite mai departe de ușa de la intrare în firma lor.

Cred că prezența semnificativă și de la al doilea Summit a dovedit că avem un eveniment relevant, de importanță națională, iar prezența de-a lungul întregului an 2012 în derularea proiectelor a dovedit la rândul ei că avem și o comunitate importantă de antreprenori sociali asociată activității de business.

Cred că nu avem încă un Davos românesc, va mai curge pe Dâmbovița ceva apă până a putea “împrumuta” un nume atât de sonor, dar acum cred că avem o șansă reală să avem un forum național în câțiva ani.

Ce lipseşte, în opinia ta, pentru ca acest proiect să aibă un impact real în vieţile românilor?

Cred că proiectul are deja impact, dar trebuie să îl asociem cu picătura chinezească. Provocarea este să devină un snowball, să molipsim de antreprenoriat social cât mai mulți lideri de business. Trebuie să ieșim în teritoriu, să vorbim, să fim mai prezenți în comunitățile locale, să generăm evenimente și discuții la nivel local.

Este necesar ca proiectele de succes ale RBL să aibă continuitate și să fie preluate de cât mai mulți colegi din teritoriu. Un alt plan este cel legat de comunicarea și sprijinul administrației.

Mulți dintre membrii comunității își doresc ca vocile și propunerile lor nu numai să ajungă pe masa guvernanților dar să fie acceptate și implementate. Aici va depinde mult de abilitatea noastră în a convinge guvernanții și mediul politic că aportul liderilor autentici de afaceri este esențial pentru dezvoltarea de politici sociale și strategii economice viabile.

Cu atâtea activităţi şi proiecte de anvergură, eşti un om către care în mod sigur privesc cu admiraţie mulţi dintre cei la început. Ce crezi că e decisiv pentru a avea succes? Care sunt primele 5 sfaturi pe care le poţi da studenţilor sau antreprenorilor, celor la început de carieră?

Succesul înseamnă determinare, efort și etică. Antreprenoriatul aduce bunăstare societății în ansamblul ei, creează locuri de munca și generează taxe la buget. Fără asumarea acestor deziderate, succesul se limitează la a conduce o mașină puternică sau la frigiderul plin. Este infinit mai onorant să te afli în topul executivilor cu rezultate remarcabile decât în cel al milionarilor. Am citit de curând o carte care în urma unor studii științifice a concluzionat că “a dărui” reduce stresul, deci i-aș sfătui pe cei care acumulează capital să fie mai fericiți. Nu pot totuși la aceste sfaturi către tinerii antreprenori să vorbesc doar de generozitate.

Cei care doresc să facă performanță în business trebuie să acumuleze cunoștințe temeinice de management. Nu cred în succesul în afaceri – dincolo de cele bazate pe corupție sau latifundiare – fără stăpânirea cash-flow-ului și a tehnicilor specifice de resurse umane, fără structuri de management verticale și modele de business asimilate.

S-a vorbit mult de sfârşitul lumii în ultima vreme :) Ce ai lua cu tine într-o ipotetică Arcă a lui Noe?

I-am promis băiețelului meu că îi voi lăsa moștenire o mare avere. I-am spus deci că am să stau alături de el ca să citim împreună despre istorie, geografie sau matematică, că îl voi învăța despre respectul pentru oameni și despre adevăr, cinste și generozitate. Că am să încerc să îi inoculez dorința de realizare, ambiția de a fi diferit. Într-o arcă aș lua cu mine familia și prietenii, dar și toate averile de mai sus – sunt sigur că astfel vom supraviețui.

Cum vezi RBL într-un viitor de A. câteva luni, B. câţiva ani., C. câteva zeci de ani?

Nu știu. Avem foarte mulți oameni de valoare în comunitatea de afaceri românească, deci acest demers sau un altul asemănător va reuși mai devreme sau mai târziu. Aparținem cu siguranță culturii și civilizației europene, dar trecem printr-o criză de valori și de identitate, trebuie să ne trezim. Nu va fi ușor, este necesar să ne convingem prima dată pe noi înșine că putem schimba paradoxul non-valorii.

 Prin bunăvoința lui Sebastian Hubati mai jos vedem câteva fotografii de la Summitul RBL:

1

2

3

4

Răspunsuri