De ce e bine să fii creativ?

Invitatul săptămânii

În cadrul galei primei ediții ADC*RO Awards 2012, care a avut loc în data de 5 decembrie, la Institutul Francez Sala Elvira Popescu, au fost premiate cele mai creative campanii din România în ultimul an.

Lucrările au fost analizate de un juriu format din specialişti ai industriilor reprezentate în concurs şi prezidat de Toni Segarra (Fondator şi Director de Creație *S, C, P, F Barcelona). Creativitatea fiind, așadar, cuvântul care mobilizează și îndeamnă la acțiune, am rugat o parte a juriului să ne răspundă la întrebarea: De ce e bine să fii creativ? Iată răspunsurile primite:

Ioana MănoiuManaging Partner GMP

Pentru mine, creativitatea înseamnă evoluție. Atunci când ieși din reguli, când pui la îndoială sisteme, când nu-ți pasă de ce au făcut alții înaintea ta, când ștergi tot pentru a pune alte idei în loc, când ai curaj să riști chiar dacă s-ar putea să    nu-ți iasă… atunci și doar atunci mergi înainte. Să fii creativ înseamnă să mergi înainte.

Corina BernschutzInnovation Director Starcom MediaVest Group

E bine să fii creativ în primul rând ca să dăruiești. Creativitatea este un dar făcut să fie oferit, care ne ajută pe noi toți să trăim frumos, să ne dezvăluim  bogăția, jucându-ne. E bine să fii creativ  pentru  a-ți reinventa continuu experiența  de viață,  a ta și a altora, pentru a fi liber.

Ca publicitar este esențial să fii creativ într-un business al ideilor, extrem de mobil,  în care liniile nu mai sunt riguros trasate,  contrar credinței egotice cum că aceasta ar fi  exclusiv produsul “castei creativilor”.

Șerban Alexandrescu – Managing Partner Headvertising

E bine să fii creativ – dar doar dacă ești un om care poate fi creativ. Pentru că sunt mulți oameni care nu prea pot fi dar se simt presați de “mediu” să fie. Rezultă niște chinuri, niște scremeri, niște complexe și niște rezultate care până la urmă nu folosesc nimănui. Și care doar diluează noțiunea de “creativitate”, oricum prea mult abuzată în anii ăștia din urmă.

Unii oameni sunt doar buni organizatori, și e nevoie foarte mare și de ei. Unii oameni sunt excelenți în “linia a doua”, sprijin și “facilitatori” pentru adevărații oameni creativi. Și e păcat că isteria “motivațională” din epoca noastra îi silește cumva pe acești oameni să fie “creativi” când natura lor intimă e setată altfel. Astfel, asistăm la mici drame interne ale unor pinguini care încearcă să zboare și ale unor vulturi care încearcă să înoate, când totul le este atât de ne-natural și peste mână.

Nu vreau să ajung în judecăți de valoare “fascistoide”, gen “dacă menajera lui Einstein s-ar apuca de fizica cuantică, nici Einstein n-ar mai fi în stare să facă fizică cuantică, că n-ar mai avea timp să scrie ecuații din cauză că ar trebui să gătească și să dea cu mătura”, dar e niște adevăr și pe aici. Când “idealul” va fi atins și toată lumea va fi “creativă” mă tem că totul va semăna cu un meci de fotbal în care toată lumea joacă atacant. Nimic mai ridicol. Cred că un fundaș bun e mai valoros decât un atacant prost.

Cred că lumea are într-adevar dreptul și îndatorirea să verifice mai multe scenarii “de împlinire personală” dar problema cu asaltul “creativismului cu orice preț” din revistele glossy, seminare și bloguri e că îi face pe enorm de mulți oameni să se arunce în brațele amatorismului fără perspectivă. Cred că acest cult exacerbat al creativității ne privează de profesioniștii culiselor, de echipele de mecanici ale Formulei 1, de inginerii de bord ai piloților de avion, de Watson-ii Sherlock-ilor. Mă lovesc de asta zilnic și mi se rupe sufletul când văd pinguinii care înoată fără tragere de inimă pentru că le-a intrat în cap că și ei trebuie să zboare în înaltul tariilor.

De aceea, până la urmă n-am să răspund la întrebarea din titlu. Simt că aș fi încă o voce în corul recent care ne explică că orice copil cu pian acasă poate și trebuie deveni un Mozart. Eu nu cred asta. Eu cred că dacă ești un om cu adevărat creativ  nici măcar nu neapărat te simți bine fiind creativ. Nu te simți nicicum, sau – mai bine zis – te simți normal.

Când ești o persoană cu adevărat creativă nici nu prea simți că ești creativ; o faci natural, nu poți altfel. E modul tău obișnuit în care reacționezi la stimulii exteriori. Nu ai vreo plăcere conștientizată în timp ce creezi; dar cu siguranță ai o mare neplăcere dacă nu ești lăsat să creezi. Așa cum peștele nu neapărat se simte bine în apă dar cu siguranță se chinuie pe uscat.

Bogdan Nițu – General Manager Webstyler

Oamenii, în general, sunt conduși de frică și acționează impulsionați de ea. Pentru mine, creativitatea înseamnă evoluție. Iar cel mai mare dușman al evoluției este frica de eșec. Omul creativ nu este cel care crede că le știe pe toate, ci mai degrabă cel care crede că nu știe mai nimic. Și atunci va căuta să afle. Pentru că un om creativ e un om curios. Un om creativ nu merge pe căi deja cunoscute, ci experimentează. E un explorator. Un om cu adevărat creativ nu are frică de eșec.

De ce să fii creativ? Pentru că evoluezi.

Claudiu Dobriță -  Creative Director Draftfcb

E bine să fii creativ pentru că găsești soluții acolo unde alții găsesc probleme. Nu e bine să fii creativ pentru că riști să te obișnuiești cu realitatea alternativă și să ți se pară că aia e de fapt lumea.

E bine să fii creativ pentru că e cool și place la lume. Nu e bine să fii creativ pentru că lumea așteaptă de la tine să fii creativ tot timpul. E bine să fii creativ pentru că uneori poți face bani din asta. Nu e bine să fii creativ pentru că nu prea știi ce să faci cu banii pe care îi câștigi pentru că e bine să fii creativ.

E bine să fii creativ pentru că știi să spui un lucru banal în multe feluri. Nu e bine să fii creativ pentru că nu te înțelegi cu cei cărora încerci să le spui lucrul ăla banal în alte feluri. E bine să fii creativ pentru că faci lucruri mișto pentru care lumea te admiră. Nu e bine să fii creativ pentru că e singura meserie în care te străduiești să faci ceva mișto chiar în pofida unui client care îți cere să faci ceva nasol.

E mișto să fii creativ pentru că te încăpățânezi să o iei de la capăt și să crezi că o să iasă mai bine de data asta. E bine să fii creativ dacă ai unde. Nu e bine să fii creativ când nu e cazul. E bine să fii creativ tot timpul. Nu e bine să fii creativ de la 9 la 5.

Ema Prişcă

Nu ştiu dacă între bine şi rău se poate vorbi despre creativitate. Eşti sau nu eşti. Nu poţi alege. Dar dacă ne uităm la oamenii consacraţi de creativitate, toţi au avut o viaţă interesantă, nu neapărat bună sau comodă dar cu siguranţă una plină.

Creativitatea aduce energie şi tonus posesorului şi injectează emoţii în cei din jurul lui. Mai mult decât creativitatea, mie îmi plac curiozitatea, neastâmpărul care stau în spatele ei. Am văzut un interviu cu Antoaneta Răileanu în care povestea cum s-a apucat de ascultat hip-hop românesc căci, spunea domnia sa, este singurul loc în care cuvintele ruşinoase sunt folosite cu firesc. M-a dat gata: câtă prospeţime la o doamnă intelectuală de 70 ani, ce bucurie să ai 70 de ani! Când aţi văzut ultima dată un om de 70 de ani vesel şi cu chef? Ei, pentru mine asta e ce-ţi face curiozitatea şi sora ei mai sofisticată: creativitatea.

Răspunsuri