Backstage cu Cristian Lupșa la evenimentul săptămânii: The Power of Storytelling.

Invitatul săptămânii

Cristian Lupșa se pregătește intens de evenimentul anului pentru comunitatea vioaie din jurul Decât o Revistă, și-anume THE POWER OF STORYTELLING, la sfârșitul acestei săptămâni. “Să se menționeze în introducerea acestui interviu că n-am dormit cum trebuie de o săptămână, că sunt agitat și că am răspuns pe fugă, înainte să plec spre aeroport ca să ridic primul speaker. Asta ca să mi se scuze – cel puțin să se explice – eventualele incoerențe.”

Mai jos, ce-a ieșit:

De ce “The Power of Storytelling“? De ce nu “the art” or “the mystery”? Ce putere au poveștile? De ce crezi în povești?

Ar fi mers și „the art” și „the craft” și „the mystery”. Tocmai de aceea am ales „the power”. Suntem de la naștere programați pentru povești – așa învățăm ce e bine, ce e rău, ce e important și, mai ales, cum să supraviețuim. (Și neurologii spun asta – o droaie de cărți combină teorii de poveste în ultimii 2-3 ani. O recomand pe asta). Așa ne învățăm și prietenii și relațiile și locul de muncă.

Dincolo de schimbarea formelor de livrare a conținutului, povestea – cu personaj, cu intrigă, cu acțiune – va rămâne unealta noastră primordială de comunicare și înțelegere. Eu de aceea cred în povești: pentru că m-au învățat să trăiesc. M-au ajutat să mă înțeleg pe mine și să fiu mai deschis să-i înțeleg pe alții.

Sunteți în al treilea (?) an de eveniment TPS și, de la an la an, el pare a avea tot mai mult succes, dacă ne uităm la cei ce vin să vorbească. Are succes și la audiență, crește? Ce public are evenimentul vostru, cine e interesat de el?

E al doilea an oficial. A mai fost unul neoficial, în care am făcut câteva cursuri cu Jacqui Banaszynski. Succesul pe care l-a avut ea – și cu jurnaliști și cu oameni de PR și cu studenți – ne-a determinat să încercăm ceva mai mare.

Publicul conferinței e împărțit. Am mai spus că oamenii care ar putea aplica de mâine lecțiile pe care le predau speakerii noștri sunt jurnaliști – dar jurnaliștii nu formează mai mult de 60 la sută din public. Un motiv ar fi prețul, dar altul e suficiența; există jurnaliști români care cred că le știu pe toate. Ceilalți participanți sunt din advertising, PR, societatea civilă, dar și simpli fani ai poveștilor jurnalistice bine spuse.

De ce sunt așa de buni americanii la spus povești?

Aici am să mă refer strict la jurnalism, pentru că acolo consider că excelează. (Deși nici ficțiunea lor nu e de lepădat). Sunt mai exacți, mai muncitori, mai devotați publicului decât propriului ego, mai interesați să investigheze ce înseamnă lucrurile care li se întâmplă oamenilor și țării lor. Nu sunt atât de condescendenți și plini de opinii ca mulți dintre jurnaliștii europeni (cu siguranță din zona noastră de Europă). Cred cu tărie că o poveste adevărată, bine documentată și bine scrisă poate genera schimbare – atât la nivel personal, cât și la nivel social. Și muncesc pe brânci să scoată o poveste bună – zile, luni, uneori ani. Aproape toți vorbitorii pe care îi aducem vor vorbi despre astfel de experiențe.

Cristi Lupșa, faci un fel de școală de jurnalism la Decât o Revistă, ești mulțumit de ea?

N-aș merge atât de departe cât să-i spun „școală”. Da, DoR e un loc în care încercăm să facem jurnalism după principiile de mai sus. E o opțiune complementară la ce există pe piață. O nișă de profunzime într-un tămbălău de opinie și senzație, în care puțini răzbat să producă și ceva de profunzime și de calitate (și pe care îi ajută și Superscrieri să fie văzuți). Nu știu ce înseamnă să fii mulțumit. Nu sunt niciodată pe deplin mulțumit – nici de mine, nici de articolele pe care le publicăm, nici de ce reușim să construim. Cred că se poate mai bine. Dar sunt fericit că încercăm, că sunt oameni care vor documenteze și să scrie despre ce trăim și nu doar despre ce credem despre un lucru sau altul.

Care e legătura cu “The Power of Storytelling”, cu spusul de povești?

La DoR credem că oamenii spun și citesc povești ca să învețe să trăiască (mai bine). Mai credem că tehnica poate fi mereu îmbunătățită, că există mereu cineva care face treaba mai bine, așa că încercăm să îl aducem în România să ne învețe. Iar după ce pleacă, sper să se vadă că au trecut pe aici.

În aceeași notă, ca om cu viziune, care e relația ta cu mogulii, cu investitorii în presă? Te-a căutat vreunul, văzând cum crește revista voastră, să investească în voi, să capitalizeze acest nou tip de jurnalism?

Acum aproape doi ani un trust ne-a făcut și o ofertă de preluare, ofertă pe care am refuzat-o politicos. Altfel, căutăm, vorbim, încercăm să inventăm un alt model de business (așa zis business, pentru că noi suntem nonprofit), mai puțin dependent de moguli și de investitori și mai mult dependent de o comunitate de cititori. E mai greu, dar mai onest. Dacă sunt oameni care au nevoie de tine, merită să continui să trăiești. Dacă trăiești doar pentru că bagă un mogul banii în tine și mori imediat ce s-a plictisit, înseamnă că ceva nu făceai bine de la început.

Și, cum te-ai pregătit de evenimentul anului?

Ca un copil mă bucur. Să fiu în aceeași cameră cu Chris Jones sau Mike Sager sau Walt Harrington e ceva la care nici nu îndrăzneam să visez acum câțiva ani.

- – - – -

Cristian Lupşa, editor Decât o Revistă, a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării în 2003 şi în 2005 a terminat un master la Missouri School of Journalism. A lucrat în Washington, D.C., unde a coordonat un program de training pentru Committee of Concerned Journalists. În acest timp a contribuit la ediţia a doua a cărţii The Elements of Journalism. A predat de câteva ori – deocamdată face o pauză – un curs de jurnalism narativ şi scriitură de revistă la Centrul pentru Jurnalism Independent şi Fundaţia Calea Victoriei. Ocazional ţine workshopuri şi vorbeşte despre puterea de transformare a non-ficţiunii.

Poză via Alex Galmeanu și proiectul său, Albumul Zilelor de Aur, mulțumim.

Răspunsuri