A-list blogger profile: Chinezu aka Cristian China-Birta

Invitatul săptămânii

Salut, Chinezule. Cum mai merg vânzările la Tsingtao? De-asta ți-ai făcut blog de bere, sa te faci importator, nu?

Din ciclul “nu că mă laud, dar plouă afară”, pot spune că cei de la Tsingtao și-au făcut berea știind că, peste ani, o să fie un chinezu în România care o să lanseze blogdebere.ro :D . Despre vânzările numitului brand doar atât spun: berea nu se vinde, ea se cumpără cu intenția clară de a fi savurată, așa cum merită o asemenea minunată licoare :)

http://www.youtube.com/watch?v=kXEGiaVDVdE

Ni se pare Blogalinitiative o idee foarte generoasă, dar știindu-ne în România, unde orgoliile sunt mari și dorința oamenilor de-a lucra împreună destul de scăzută, întrebarea e… cum merge? Dacă da, ce-o face să meargă? Dacă nu, ce-i lipsește?

Aș vrea să răspund doar celor care tot spun (pe la colțuri mai multe, că de aia s-au inventat colțurile, să aibă ei unde să vorbească): BlogalInitiative.ro atinge imediat 100 de campanii, îŽn cam un an și jumătate de când am lansat această minunată ispravă. Orice altceva aș spune ca să brodez pe tema lui “merge/nu merge” ar însemna să stric frumusețea primul răspuns, ăla cu numărul de campanii derulate, așa că mă voi opri aici. Dar nu înainte de a spune că – după cum se vede – sunt mare fan al principiului “dacă nu te lauzi tu, stai liniștit, că alții nu o să o facă pentru tine” :D .

Sună incredibil. Din ce mai faci bani, cu textele tale? Sportlocal? Politicalocală? Chinezu.eu?

Aș vrea să fac o precizare extrem de importantă: eu nu fac bani, eu sunt recompensat pentru cât sunt de bun :) )! În momentul acesta, pe lângă chinezu.eu, acest buzdugan 2.0 de mare angajament cu care deschid uși și închid ferestre (ca să nu mă tragă curentul prea tare) am un portofoliu format din BlogalInitiative.ro, sportlocal.ro, taximetre.ro, blogdebere.ro și blogdecinema.ro. Cu prima mențiune că îl am ca asociat în această aventură antreprenorială pe Vlad Dulea. Cu a doua mențiune că acum lucrăm la relansarea politicalocală.ro și la viitoarea lansare a blogdecafea.ro :) .

Plus că mai am și o inocentă, dar penetrantă activitate de consultanță în social media pe care o derulez printr-o altă firmă, numită la modul cel mai sincer Strong Point :D

De ce atâtea inițiative? Vrei să-ți dovedești ceva, vrei să dovedești comunității de online ceva – sau e pur și simplu o strategie bună de generare de conținut, pe care orice blogger profesionist ar trebui s-o aibă?

Răspunsul cel mai simplu și irevocabil este: pentru că pot! Cât despre dovedit, cel mai greu om din lume pe care trebuie să îl conving că ceea ce fac e bine și pe părerea căruia mă bazez cel mai mult este Cristian China-Birta :) . Comunității online nu mai trebuie să îi dovedesc nimic, am bifat deja în mod de-a dreptul exemplar această cerința :D . Cât despre partea de strategie, cred că e foarte important pentru un blogger care ajunge la un anumit moment în dezvoltarea sa ca ființă 2.0 să își dezvolte apetitul antreprenorial. Care oricum există acolo, categoric, căci fiecare blogger care și-a construit un brand puternic a fost un business man care s-a vândut foarte bine pe site. Așa că nu văd nici un impediment în a merge în continuare pe linia asta antreprenorială. Dacă îl ține, firește, căci nu e deloc ușor. Dar e foarte, foarte frumos :)

O-ntrebare cu 2 fețe:
a. lucrează mulți chinezi micuți pentru tine și proiectele tale? și
b. cum e cu chinezii micuți (ne referim la bloggeri aici) – crești oameni, crezi în chestia asta… îți pui problema bloggerilor ce vin din urmă? Apropos și de ce zicea Bogdana odată, că bloggerii mari nu se preocupă de ce vine din urmă și, probabil, după ei nu va veni nimeni dacă ei nu dau atenție celor mai mici.

În momentul în care vorbesc cu tine (13.02, 17.09.2012) am fix 7 colaboratori. Căci noi asta facem, colaborăm, nu muncim :D . Suntem foarte puțini pentru lucrurile minunate pe care le facem, știu, dar lasă că o să creștem noi mari :D .

Dacă îmi pun problema bloggerilor ce vin din urmă? Acum câțiva ani am făcut niște pariuri pe tineri care își începeau aventură blogosferică. Și i-am urmărit an de an cum cresc, atât de frumos și de matur. Unul dintre ei este Cristian Florea, care anul acesta vine la facultate la București și (o zic în premieră) project manager la sportlocal.ro. Sunt atât de mulți bloggeri tineri cu care vorbesc pe mail și pe care îi pun în legătură cu unul, cu altul, îi mai ajut cu una, cu alta; mai pun umărul la ce fac, dar desprea asta mai bine să vorbească ei atunci când o să creadă de cuviință. Sau nu, pentru că nu de aia am făcut ce am făcut, că să mă laude ei după aia. Ci  pentru că merg pe principul “dacă poți să faci un bine, de ce să nu îl faci”?

Iar la BlogalInitiative.ro participă majoritar bloggeri tineri, care câștiga premii și – extrem de important – experiență legat de ce înseamnă să activezi într-un mediu competitiv cum e blogosfera. Am dat premii în bani și produse în valoare de peste 40.000 € acestor bloggeri. Mă gândesc că o fi și asta un ajutor :)

Dacă mai ai de zis o înțelepciune, ceva, nu ezita :)

Aș vrea să închei pe un ton mai pesimist, dar doar ca să potențez astfel optimismul care mă caracterizează. Și să spun că vrea că blogosfera din România să iasă din zodia lui “teoretic se poate; practic suntem la nivel teoretic” și să bage a șasea :D

Răspunsuri