Cristina Bazavan, jurnalist curajos si pionier in marketing de continut.

Invitatul săptămânii

Pe Cristina Bazavan o cunoasteti. E jurnalist, fost redactor-sef al celei mai curajoase reviste pentru femei. Mai pe larg puteti citi aici, unde se prezinta mult mai bine decat am putea-o face noi. Ceea ce, totusi, insistam sa adaugam, e ca noua ne-a atras atentia Cristina Bazavan nu atat prin faptele ei de arme, cat prin capacitatea de a face marketing de continut, ceea ce numim “content marketing”, la Cristina mai mult ca nicaieri urmarit organic in toate fazele lui: functional > comprehensibil > folositor > placut > motivational. Cristina, ai legatura :)

Buna, Cristina. Cum merge “Simpa” aka bazavan.ro?
Bonjurica:)

Merge frumos, cred. E un blog care are audienta lunara mai mare decit tirajul oricarei reviste glossy din Romania, ba chiar cam cit tirajul a doua trei reviste intr-o luna. Dar am avantajul ca atunci cind am decis sa fac un blog, stiam care-s pasii corecti; stiam cum sa atrag publicul pe care-l tinteam cu continut care sa i se potriveasca – marketing de content, daca vrei; stiam sa gindesc ca un publisher si sa fac un plan editorial sau un cod de etica pe care sa le respect pentru ca asa trebuie, asa poti face lucruri corecte.

 

Care sunt greutatile si satisfactiile trecerii de la tipar la digital?
Satisfactiile sunt cele ale controlului muncii tale, pentru ca tu decizi 100% ce publici, iar lumea intelege ca tu ai facut totul – nu mai pune rezultatul pe seama unei echipe (asta ajuta la orgoliu, pentru ca la Tabu de exemplu, putini intelegeau ca eu muncesc pe bune; isi imaginau ca, fiind redactor sef de revista glossy, plimb posete in Dorobanti la cafele)

Greutatile – pentru mine, cel putin – vin la nivelul limbajului. Cred ca jurnalistii nu au gasit inca forma cea mai buna, limbajul potrivit, prin care sa-si spuna povestile pentru cei care au crescut in epoca internetului. Mi se pare ca pentru cei foarte tineri ceea ce scriu jurnalistii care au trecut de la print la digital e un fel de Shakespeare in limba veche: inteleg povestea, dar nu le place ritmul ei.

Lucrez la asta si sper ca in citeva luni sa arat ca se poate imbina ritmul lor cu educatia noastra:)

 

De ce esti feminista? Ce inseamna mai exact chestia asta si de ce atat de des feminismul se pozitioneaza ca glorios-pentru-femei-dar-razbunator-in-raport cu barbatul? De ce criticati barbatii?
Nu sunt feminista… Stii ca mi-ai dat de gindit?! Care parte din activitatea mea te face sa crezi ca sunt feminista?

(…. aici tre sa raspunzi tu)

“Eu nu critic barbatii, ii iubesc :) Ma rog, ma mai supar cind isi lasa sosetele imprastiate prin toata casa, dar asta nu se pune.”

Am facut acum citiva ani un reportaj despre copiii cu autism si cind am ajuns la unul dintre cei mai mari specialisti in domeniu am aflat o poveste care ma urmareste. Genetic, barbatii sunt mai slabi structurati pentru ca au cromozomi XY, femeile au XX, asa ca ei sunt mai predispusi bolilor, au toleranta mai mica la durere etc (de asta sunt mai multi baieti cu autism, decit fete). In plus, matematic – prin combinarea cromozomilor – posibilitatea nasterii unui baiat este mai mica decit posibilitatea nasterii unei fete, deci numarul barbatilor de pe planeta noastra draga e in scadere.

Imi aduc aminte ca m-am dus acasa si m-am gindit ca imi voi rasfata barbatul ca pe cel mai pretios lucru de pe lume. M-a tinut vreo luna, apoi s-a mai diminuat din impactul vestii despre acest gen de fragilitate pe care nu o banuisem, dar – dupa cum se vede – o mai tin inca minte.

 

Ai facut o multime de lucruri. Ce-ti place tie mai mult: jurnalismul glossy, activismul digital, munca de radio, marketingul de presa, vorbitul la conferinte? Unde te regasesti cel mai bine?
Daca spun ca nimic din toate astea nu este acel CEVA? Cel mai mult imi place sa fac interviuri, sa scriu profile ale unor oameni in care eu am vazut altceva decit ceea ce stie lumea despre ei. Prefer scrisul pentru ca acolo am controlul, pot sta 3-4 ore pe un fragment de text pina cind ajung la o forma care sa te faca sa simti, nu doar sa intelegi ceea ce are subiectul meu de aratat.

Altfel, de exemplu, activitatea de speaker – pentru ca ma scoate din mediul meu – ma consuma teribil: slabesc 2 kg pentru 10 minute de speech. As putea zice ca o fac pentru a-mi mentine silueta :) , dar de fapt perseverez ca sa-mi depasesc niste frici.

“Activismul e cu dus si intors. Eu prefer sa spun ce gindesc, dar sa nu impun nimanui nimic. Sigur ca de la un moment dat, cind expunerea si credibilitatea sunt suficient de mari, chiar si asta poate fi o forma de activism. Dar daca exista si o parte de smerenie, se face diferenta.”

Insa lucrurile pentru care ma mobilizez imediat sunt cele care pot salva vieti, pot schimba viata copiilor etc.

 

Care din personalitatile cu care ai luat contact / intervievat te-a impresionat cel mai tare si cu ce.
Pastrez in minte niste detalii care m-au emotionat. Vanessa Redgrave care mingiia un sal de casmir, cu o miscare foarte lenta si tandra, in timp ce spunea ca boala mamei ei a fost cumplita si-a transformat-o intr-un monstru; ochii inlacrimati ai lui Vlad Ivanov cind povestea despre profesorul de la Scoala Populara de Arta din Botosani, cel care i-a sadit gustul pentru actorie; unghiile foarte scurte ale Millei Jovovich, care tradau femeia practica, nicidecum diva pe care o promoveaza ca imagine publica; privirea fotografei Annie Leibovitz – mereu in lateral, niciodata catre cel cu care vorbea – semn de o mare, mare timiditate. Am o lista foarte lunga de asemenea amintiri. Acum ma gindesc ca as putea scrie un articol cu toate aceste detalii.

Cine si/sau ce te inspira?
Gesturile oamenilor. Suntem antrenati sa vorbim si ceea ce nu simtim, sa ne ascundem dupa niste cuvinte invatate, dar gesturile ne tradeaza. Cind imi construiesc o poveste pentru un personaj, cind fac fisa cu ce as vrea sa ramina audienta despre el, scriu o multime de gesturi care arata stari si sentimente, gesturi pe care le-am observat in timpul interviului. Cititorul le va vedea undeva in text si va fi astfel ajutat sa -l simta mai bine pe subiectul interviului meu.

Altfel, ma inspira sau ma motiveaza filmele, oamenii care si-au depasit limitele, perseverenta si disciplina campionilor.

 

Ai modele?
Ma fascineaza oamenii care sunt imensi ca expunere/notorietate/succes si cind ii intilnesti au o smerenie si o umilinta care te emotioneaza. Si-mi mai plac si-i studiez (citind multe biografii sau, daca am noroc, cind ii intilnesc) oamenii pentru care creativitatea e stiinta prin care-ti impingi limitele propriei gindiri.

 

Ai sfaturi pentru cei ce vin din urma?
Cei care vin din urma au alta perceptie asupra lui “a munci” decit avem noi. Pentru multi e o forma de a face bani ca sa-si plateasca facturile, pentru foarte putini mai este “sa schimb ceva in jurul meu ca sa se schimbe macar putin lumea”. Singurul lucru pe care cred ca ar trebui sa-l stie e ca fara disciplina si perseverenta nu se poate.

 

Ce crezi despre marketing? Care e sau ar trebui sa fie scopul lui?
Sa te faca sa iubesti si sa intelegi un produs, fara sa te amageasca. Cind oamenii care fac meseria asta pun pret pe etica si au pasiune, marketingul devine una dintre cele mai fascinante industrii. Care poate misca muntii.

“Marketingul ar trebui sa deschida mintea oamenilor.”

 

Care sunt ariile tale (si ale blogului) de interes si daca ai alege un singur lucru / articol / idee care sa te reprezinte, care ar fi acela/aceea?
Punctul meu de interes e interviul de profil, dar n-ar fi deloc interesant – pt trafic cel putin – si extrem de greu de realizat din punct de vedere al resurselor mele, sa public interviuri in fiecare zi. Muncesc si cite o luna pentru un interviu. Asa ca pentru blog prefer un mix intre stiri si diverse povestiri, cu interviuri.

Unul dintre interviurile mele preferate este cel cu Steve McCurry, fotograful de razboi pe care lumea il identifica cu imaginea fetei afgane de pe coperta National Geographic (http://bazavan.ro/2012/01/exclusiv-steve-mccurry-revolutia-de-la-timisoara-povestile-din-chipurile-oamenilor-si-timiditate/). Imi place pentru ca am putut sa obtin din raspunsuri lucruri care sa arate fragilitatea si timiditatea lui, plus ca – pentru mine – ma bucur ca am rezistat tentatiei de a scoate citeva lucruri care ma puneau in inferioritate.

Cred ca un interviu e bun cind jurnalistul se curata de orgolii si nu vrea sa iasa el bine din poveste, ci sa fie acolo doar ca sa oglindeasca o parte din personalitatea subiectului sau pentru cititori.

- – -

foto 1: Alex Mazilu, foto 2: Roald Aron

 

 

Răspunsuri

  • Pingback: Blogul Cristinei Bazavan

  • http://www.facebook.com/andreea.balbarau Andreea Balbarau

    Intervievatorul intervievat. Bun articol.

  • Cristina Lupu

    Ei bine, eu as avea cateva obiectii la cele de mai sus. In primul rand, Cristina nu scrie singura pe blogul ei, are des guest post-uri, in special cind e plecata sau are chestii/face chestii departe. Deci afirmatia aia de mai sus pica, e doar pr.
    Apoi, desi a construit si promoveaza un brand prietenos, simpa, de multe scrie doar pentru a scrie si de si mai multe ori scrie pentru a promova chestii. Adica foarte rar o simtim pe Cristina Bazavan in textele ei, de cele mai multe ori e un efort de a mentine un brand. In principiu, efortul nu ar trebui sa se vada, pentru ca brandul sa aibe succes. 
    Ar mai fi niste chestii care nu-s chiar ok, cum ar fi un mod de a profita de notorietate, un anume tip de superficialitate si deja celebra neglijenta in redactare, daca nu cumva o fi altceva.