Invitatul Saptamanii – Gabriel Dobre

Invitatul săptămânii

Salut, Gabi. Cine esti, ce faci, ce zici? Un CV in 6 cuvinte, poti?

Incerc. Aproape inginer nuclearist, actual senior editor.

Ce cauti la Bucuresti?

Am venit prin 2001, ca sa fac Politehnica. Sunt din Cernavoda, un orasel cu motive multiple de faima: acolo e podul lui Saligny, s-a descoperit un „ganditor” prin zona, e capat de tronson de autostrada si are o centrala nucleara. Centrala aia e motivul pentru care am venit eu in Bucuresti, pornit sa studiez cum functioneaza si sa ma intorc acasa inginer si s-o iau in primire. Cumva, pe parcurs, lucrurile s-au asezat altfel.

Dobre - Credit Foto Andrei Pungovschi

Care e cel mai bun material, dupa tine, din toata istoria DoR?

E greu sa gandesti asa cand faci o revista. Intotdeauna editia la care lucrezi vrei sa fie mai buna decat cele anterioare, asa ca incerci sa nu te atasezi prea mult de un numar sau un articol. Dupa fiecare predare ai un reset. Totusi, daca ma intrebi ca cititor, au ramas cu mine putin mai mult decat altele: A fi aici, scris de Gabi Piturlea, Post-mortem de Georgiana Ilie sau Imparatul vaii plopilor, de Ana Maria Ciobanu. Si mai sunt.

Ai lucrat / lucrezi la Agentia de Monitorizare a Presei, citesti presa si vezi televizor mult. Cine e mai profi, presa sau TV-ul? Unde se greseste mai mult si cum, din punctul tau de vedere.

Mai profi din ce punct de vedere? Daca vorbim de jurnalism, cred ca in continuare ai mai multe sanse sa gasesti asa ceva in presa scrisa (nu ma refer doar la print, ci si la online). Nu multe, dar sunt.

TV-ul are mai multe resurse si se imprastie in mai multe directii. Probabil, televiziunile de stiri sunt terenul pe care se greseste cel mai des. Sunt ca niste locomotive pe aburi in care tot trebuie sa bagi carbuni ca sa se miste lucrurile. La fel si ei, trebuie sa umple spatiul cu ceva si, cumva, cea mai ieftina optiune e sa cheme niste oameni in studio si sa-i lasa sa vorbeasca despre orice. E periculos pentru ca atunci cand faci asta – cand bagi carbuni ca sa scoti rating – viteza cu orice pret – ajungi sa nu-ti mai pese, devine ceva binar: avem invitati sau n-avem invitati. Atunci apar greselile. Intr-un asemenea mediu parca nici nu mai conteaza daca gresesti.

La Sanoma ce faceai? Dar la Esquire?

La Sanoma lucram la Esquire, deci faceam acelasi lucru: editam. Primeam propuneri de la oameni care voiau sa scrie, cautam oameni pe care ii rugam sa documenteze subiecte pe care voiam sa le publicam. Pe scurt, beam multe cafele, scriam multe mailuri si treceam fiecare text prin macar 2-3 drafturi.

Fa-ne un platouas de texte de care esti mandru. Intre 3 si 5.

Scrise de mine? Nu cred ca am atatea. Poate cel despre Grecia si poate cel despre aventura grafferilor care au plantat pancarta cu Free Gigi la un protest pro-Becali, a aparut in DoR #1, ala a fost un subiect fun. Sunt insa mandru de multe texte pe care le-am editat si care au aparut in Esquire si-n DoR.

Ce crezi ca trebuie sa aiba in cap un jurnalist, cand pleaca dimineata de acasa?

Nu stiu ce trebuie. Sanatos ar fi sa aiba mai multe, de la informatii despre evenimentele curente, la micile sale obsesii, la ceva articol puternic/amuzant/dramatic pe care l-a citit sau il citeste si pe care si-ar dori sa-l faca si el/ea intr-o zi. Cred ca undeva la intersectia tuturor lucrurilor astora apar ideile noi, unele poate chiar bune.

Cand o sa fii mare, cine vrei sa fii? Ce modele ai in viata? Profesionale, personale… flori, fete, filme, baieti…

Of, greu cu modelele in viata. As vrea sa am disciplina lui David Grann, empatia lui Chris Jones, skill-urile de editor ale editorului lui Chris Jones, umorul lui John Jeremiah Sullivan. Da un google, merita.

Stiu ca la DoR aveti preocupari legate de tara asta. Ce crezi tu despre Romania? Ai o viziune a ta?

Mai cred ca avem prea putine ocazii sa vorbim cu oameni pe care nu-i cunoastem

Despre Romania banuiesc multe si nu pe toate le-am verificat. Spre exemplu, cred ca am rasufla usurati si ne-am stabili mult mai realist obiective, daca am accepta ca Romania e de fapt o tara cu cel mult 10 milioane de locuitori, chiar mai putini. Nu zic ca am fi atat de putini, spun doar ca avem ambitii de 20 si asta nu ne ajuta. Mai cred ca avem prea putine ocazii sa vorbim cu oameni pe care nu-i cunoastem si asta se simte in modul in care vedem lumea. Dar cea mai mare banuiala pe care o am e ca incepem sa semanam din ce in ce mai mult cu alte tari pe care le consideram normale. Da, avem ceva probleme cu economia, dar parca incepe sa ni se stabilizeze narativul. Nu stiu daca-i bine sau rau.

Cum lucrezi cu Lupsa, care ia crema in materie de expunere pe subiectul Decat o Revista, nu te deranjeaza ca munciti cot la cot si el e mult mai vizibil?

Asta e genul de intrebare care se pune in general bateristilor, nu editorilor. Cristi e mai bun la asta si s-a obisnuit mai repede cu „vizibilitatea” despre care vorbesti si atata cata e, ajuta revista. E un rol pe care l-a ocupat natural, nu e ca si cum a fost o bataie intre noi, cei cinci de la inceput, pentru a stabili cine iese in fata. Ba, aproape c-a fost invers. Pe de alta parte, n-am facut proiectul asta ca sa devenim vedete. Dupa cum vezi mai sus, nici macar eu nu stiu, fara sa caut, cum il cheama pe editorul lui Chris Jones, desi sunt mai constient decat multi cititori de cat de important ii e rolul. Editorii trebuie sa fie si anonimi.

Ce mai citesti, zilele astea?

Articolul asta din New Yorker, cartea asta de Stephen King, care m-a facut sa vreau sa o recitesc pe asta tot de SK.

 

 

Răspunsuri