Invitatul Saptamanii: Florin Iepan, regizor.

Invitatul săptămânii

Prietenul nostru timisorean, Florin Iepan, este unul dintre cei mai cunoscuti autori romani de film documentar. Autor al filmelor Peisaj dupa embargo (1997), The One, the Only, the Real Tarzan (2004), Decreteii (2005) si in lucru cu mai recentul Odessa, Florin si-a luat un pic din weekend ca sa ne raspunda la intrebari, asa cum o face de fiecare data, multumim frumos.

Florin, cine esti si incotro te duci?

Cetatean roman, de origine incerta, din Timisoara, care ar fi plecat in Vest daca nu ar fi venit revolutia in 1989. As vrea sa ma duc la pescuit in Ungaria la Balaton peste doua saptamani, sper sa gasesc si timp pt asta… in cautarea unor avati capitali, cum nu mai gasesti pe la noi decat in povesti.

Esti (poate) cel mai cunoscut documentarist al momentului. De unde pasiunea asta pentru filmul documentar? E pasiune sau oportunitate?

Te contrazic, documentaristii romani sunt putini cunoscuti. A stabili o ierarhie intre noi nu este tocmai indicat. Mai degraba autorii de filme de fictiune de la noi au problema asta, sunt asa de multi si de talentati incat este nevoie de o ierarhizare: cine a fost primul? care este mai minimalist? etc. In cazul lor se poate vorbi de pasiune ca sa-ti raspund si la a doua intrebare. La noi la documentar este mai prozaic, in cazul meu, dupa ce am terminat scoala, am avut de ales intre un job in tv sau viata de freelancer ca producator de filme documentare si emisiuni TV. Am ales a doua optiune, cu tot ce presupune asta, si la Timisoara am pus bazele primei companii independente de film documentar din Romania (SUBCULTURA, 1997). Cea mai mare realizare a mea a fost ca in toti anii astia mi-am platit facturile din munca mea la aceste filme documentare. In rest, nici o certitudine, o experienta pe care nu o recomand in conditiile unei piete TV cvasi-ostile freelance-ingului din anii nouazeci pana azi.

Iti place rolul asta, Michael Moore de Romania, cum te numesc unii? Esti MM, ii calci pe urme sau te separi in vreun fel de stilul sau, mai flamboaiant, mai protestatar?

Asemanarea cu M.M. ma flateaza dar nu are decat o singura cauza: regimul meu alimentar defectuos. Trec pe legume de saptamana asta si dau sigur jos niste kilograme. Altfel cred ca sunt autori care au facut filme importante si din fata aparatului de filmat, nu numai din spatele lui . Admit ca este atipic pentru Romania, unde documentarul folclorico-gerontofil este omniprezent si la autorii foarte tineri. Daca in filmele de fictiune romanesti de azi nu lipseste celebra secventa cu discutia din bucatarie – in documentarele noastre, cu foarte putine exceptii, vezi personaje in varsta (trecute prin viata, pline de intelepciune etc) sau subiecte filmate la tara sau in orasele mici de provincie – locuri unde nu se intampla nimic – subiecte soft, cu o evolutie predictibila intre pitoresc si precar. Si intr-un caz si in celalalt remarc o lipsa de imaginatie si de solutii regizorale din partea unor autori care nu realizeaza ca ei sunt principalii vinovati pentru lipsa de interes din partea publicului fata de filmele lor. Sincer, nici nu cred ca-i intereseaza treaba asta, atata timp cat mai impusca un premiu sau o selectie la un festival si pot sa dea fuga la CNC sa-si ia ratia de finantare.

La noi se mimeaza cinema-ul mare, sa lasi lucrurile in coada de peste este un sport national, sa nu spui o poveste, sa nu ti asumi nici un mesaj, sa nu te manifesti este o virtute, o subtilitate. Dintr-un complex de inferioritae am dezvoltat ideea ca ora exacta in cinema-ul mondial se da la Bucuresti. O prostie de sorginte patriotarda care nu o sa mai tina mult.

Ce e filmul documentar, film sau act jurnalistic?

Daca vrei sa teoretizam putin pot sa spun ca eu nu vad nicio diferenta intre un film de fictiune si un film documentar. Jurnalismul, daca este redus la simpla investigatie, poate fi un element dominant pentru un film, o structura in jurul careia construiesti povestea sau o structura care vine cu povestea. Eu cred ca filmul de investigatie este cat se poate de necesar intr-o lume plina de probleme si dileme. La noi nici macar reportajul TV nu este reprezentat bine ca gen, despre documentarul de investigatie sau angajat nici nu poate fi vorba. Zona asta ma intereseaza pe mine in raport cu anumite subiecte, dar marturisesc ca este dificil – si pe parcurs ce avansezi, perspectiva autorului este din ce in ce mai personala, mai putin obiectiva. Este un risc al investigatiei care de la un punct incolo devine invariabil introspectie. Asta face ca M.M. sa fie perceput de multi ca un autor controversat, care a renuntat intr-o anumita masura la jurnalism in favoarea unui cinema manifest, subiectiv.

Nascuti la comanda – Decreteii, Children of the Decree, Die Kinder des Diktators – Experiment 770, film produs de TVR / Westend Film & TV Produktion / ARTE / Subcultura Production / Periscope Production, AICI.

Care e filmul pe care-l iubesti mai mult, dintre toate cele facute?

Un scurt metraj fictiune sau documentar – Hotel Cismigiu – film de anul doi UATC 1992, atunci am fost cel mai liber, fanatic. Tot ce a urmat pana azi este un sir de solutii de compromis.

De unde Odessa si inversunarea asta fata de generalul Antonescu, inca un idol pentru multi romani?

Nu am o problema cu un om – Maresalul Antonescu. El nu a fost decat expresia unei societati intolerante si criminale care avea nevoie de cineva ca Antonescu ca sa se manifeste. Vinovatiile pentru crimele din perioada Antonescu trebuiesc cautate in perioada interbelica. Balcanii au fost un puzzle de grupari etnice care au trait sute de ani impreuna. Romania Mare nu a fost o exceptie din acest punct de vedere. Dupa Marea Unire, unul din trei cetateni romani era de alta etnie decat cea majoritara. Acesti oameni au fost aici de generatii. Romania monarhista si democrata a ajuns la concluzia ca toti acesti oameni trebuie sa plece, sa dispara. Razboiul a fost o ocazie nesperata pt extrema dreapta, dar si pentru nationalisti, pentru a pune acest plan in aplicare. Azi unul din zece cetateni romani este de alta etnie decat cea majoritara. Este un fenomen de polarizare etnica care se manifesta si azi cu virulenta, la noi dar si in toata regiunea. Odessa este un avertisment ca drumul de la retorica nationalista pana la crima este foarte scurt.

Ce sfaturi ai da unui tanar care vrea sa faca film documentar?

Sa isi deschida orizontul si catre filmul documentar de mainstream daca vrea sa realizeze coproductii internationale. Sa se orienteze si catre serii TV de film documentar, nu numai catre on off-uri sau filme de autor.

Noi, la fishington, venim din zona comunicarii, a marketingului. Ce crezi despre astea si despre publicitate?

De cate ori ma uit peste canalele englezesti, germane sau franceze am impresia ca reclamele lor au mai mult umor si sunt mult mai creative. Tehnic sau vizual suntem la acelasi nivel dar in zona de creatie este o diferenta vizibila. Poate clientii lor gandesc altfel decat clientii vostri, nu stiu ce sa spun, dar toleranta mea fata de calupurile publicitare din programele tv este tot mai scazuta. Nu pot sa spun ca m-a preocupat domeniul, dar simt o anumita plafonare in zona creatiei!?

Pe vremuri, voiai la Medicina. De ce te-ai lasat si ce-ai ajuns acum: artist, istoric, jurnalist, om de cultura…

Dintr-o greseala. Un singur medic adevarat face cat toti regizorii de film din Romania la un loc. Ideea de a da curs unui interviu despre profesia sa asa cum facem noi toti astia din cultura i s-ar parea unui medic o pierdere de timp. Trebuie sa ai o doza buna de nesimtire si egocentrism ca sa-ti imaginezi ca mai poti prin ideile tale sa adaugi ceva ca Bosch, Murnau, Bach, Kafka sau Kurosawa si sa dai cu piciorul unei profesii adevarate cum este cea de medic.

Răspunsuri