Vlad Mixich intre Hotnews, Hotbooks si Hotpeople.

Invitatul săptămânii

Vlad Mixich

Mixich.ro te defineste ca “povestitor”. Ce esti, mai exact: povestitor, povestas, jurnalist? Autor apriori, ad hoc, ad interim si/sau ad libitum?

N-am facut pic de latina in scoala, asa ca sunt mandru ca am inteles 80% din intrebarea asta fara sa apelez la Google. La „ad libitum” m-am inecat. Dar de unde stiti, oameni buni, toate cuvintele astea? Te pomenesti ca printre voi se ascunde un olimpic la latina? Si de ce s-ar apuca temeinic cineva in liceu de latina? Am un prieten care a fost olimpic la latina. Acum lucreaza in cercetare de piata la Londra. Ma intreb daca industria asta (advertising, marketing) nu e plina de fosti olimpici la latina? Daca nu cumva e modul de adaptare al latinistilor diafani la vicisitudinile erei moderne? Daca nu cumva e un scriptorium intors pe dos? Calugarilor… :) Intrebator, povestitor, plin de dor… pe acolo sunt, ca sa fiu cat pot de inexact.

Ce te inspira cel mai mult zilele astea? Tot oamenii? PS daca da, de ce, ii iubesti?

Doar Isus ii iubeste pe toti oamenii. Mie doar imi plac. Ca la piata de peste: aia mucilaginosi te scarbesc, pe altii iti vine sa-i furi si sa fugi cu ei (acum cateva zile am pus pe Facebook o poza cu titlul „pesti infloriti”), dar in intregime iti place mirosul si vanzoleala si strigatele ascutite si maruntaiele dezvelite. Cel mai mult imi place sa stau singur intr-o multime la un concert. Sau intr-o piata publica foarte aglomerata. Senzatia singuratatii intr-o multime e extatica. Stii de ce cred in Dumnezeu? Pentru ca exista oamenii.

Tocmai ai publicat o carte, Fanaticii. Ce fel de carte e si de ce ai ales sa aiba in centru niste personaje excentrice… sau extreme… sau ce-o mai insemna “fanatic”?

E o colectie de portrete. Exista portrete pictate dar si portrete scrise. Si ca in pictura, portretul nu e copia fotografica a modelului, ci prinderea unei stari afective momentane in pagina subiectivitatii autorului. Marea calitate a acestor portrete e ca sunt adevarate. Faptele lor si trairile mele nu sunt infrumusetate sau exagerate. Am fost intrebat ce legatura poate exista intre Monica Macovei si Dan Puric? Sau intre Marcel Iures si Mircea Dinescu? Fiecare dintre ei este un fanatic. Fie ca sunt buni sau rai, sunt uniti toti prin devotamentul lor patimas fata de o idee sau un proiect. Si datorita acestei energii pot schimba lumea din jurul lor. De asta i-am ales. Si pentru ca Romania are nevoie de mai multi astfel de fanatici.

Noi ne ocupam, in viata de zi cu zi, de marketing si publicitate, incercand o definitie un pic umanista a ei (vezi Manifest). Deci ne leaga, oarecum, pasiunea pentru oameni. Ne poti da niste sfaturi – sau o parere – despre publicitate? Cum ar putea fi mai buna? Poate pui la bataie si cunostintele tale de psihiatrie…

Stii ca marea si vechea problema a psihiatriei e definirea granitelor normalitatii. Unde incepe anormalul si unde se termina normalitatea? Anormalul, ca are semnul plus sau minus in fata, atrage atentia dar si socheaza. Iar principala provocare a publicitatii, cum o inteleg eu, este ingustarea campului atentiei unui individ. Publicitatea pune in miscare un mecanism foarte similar cu cel al indragostirii (Ortega y Gasset diseca acest mecanism in „Studii despre iubire”). Aici e miza infernal de ambitioasa a publicitatii: sa danseze pe ingusta granita dintre anormal si normal, acolo unde anormalul atrage deja atentia, dar nu socheaza inca. Cine danseaza pe sarma asta va fi cel mai bun.

Pentru cei mai tineri dintre noi, sau pentru cei ce inca isi cauta drumul in viata – ce sfaturi ai, din pozitia unui om care in mod cert are un statut profesional inalt (din cate stim, angajatorul tau te cam lasa sa faci/scrii ce vrei si consideri de cuviinta)?

N-am sfaturi. Un om norocos nu poate da sfaturi. Eu sunt norocosul. Stiu ca suna a clip publicitar :) dar la HotNews nu sunt ierarhii, ci prietenii, nu sunt sefi, ci colegi cu care te certi pe un unghi de abordare si apoi bei o bere, nu exista perfectiune, ci mers inainte. Dincolo de asta, a existat un moment in viata mea cand mi-am spus: risc totul pentru a face ce-mi place. N-am nimic de pierdut. Si a fost o decizie buna. Pentru ca intotdeauna ne pricepem cel mai bine la ceea ce ne place cel mai mult sa facem.

Ce te enerveaza mai mult si mai mult?

Unii producatori de televiziune care folosesc cazurile si tentativele de suicid ca munitie argumentativa pentru un razboi politic (culoarea nu conteaza) sau pentru a descrie imperfectiunile unei perioade particulare. E criminal mai ales ca multi dintre ei stiu ce-i aia sindromul Werther.

Ca si-n publicitate, o intrebare “3 in 1″. Ce citesti… ce sau pe cine admiri… si ce greseli faci zilele astea?

De obicei citesc mai multe carti in acelasi timp nu pentru ca am mai multe creiere, ci pentru ca am un usor deficit de atentie. Asadar acum: „The Future of Power” de Joseph Nye si o biografie a lui Hirohito de Bix. Ambele pe Kindle, de care sunt entuziasmat pentru ca am acces la titlurile nou aparute in State si nu mai trebuie sa astept sase luni dupa ele. Pe hartie citesc „Cabana memoriei” lui Judt (istoricul meu preferat) si „Cateva sfarsituri de lume” de Adrian Georgescu. O admir enorm pe profesoara Margit Serban din Timisoara (aici despre ea) si pe toti idealistii din generatia mea care nu au emigrat (desi puteau s-o faca) incercand ei sa schimbe mediul din jur, nu sa se lase schimbati de mediu. In prezent, greseala mea cea mai mare e ca nu reusesc sa-mi tin toate promisiunile pentru ca nu stiu inca sa zic „nu”. Asta e din cauza ca-s prea batran sa mai cred ca sunt vesnic dar inca prea tanar sa aflu pe propria-mi piele ca timpul e finit.

Răspunsuri