Romanii nefericiti si shoppingul

Consumator

In mod contrar asteptarilor, cumparaturile nu sunt un moment fericit pentru toti romanii din mediul urban. Un studiu publicat de Gfk releva faptul ca aproximativ un sfert dintre romani afirma ca nu le place sa mearga la cumparaturi. Important este insa ca aversiunea lor fata de cumparaturi nu este legata de lipsa resurselor – cei carora nu le plac cumparaturile au venituri asemenatoare cu impatimitii de shopping.

Aproximativ un sfert dintre orasenii din Romania spun ca nu le place sa mearga la cumpărături – GfK

Cei carora nu le plac cumparaturile sunt mai greu de atras: doar 50% citesc ziare, 30% reviste si doar 13% au conturi pe platformele de socializare. Ce fac brandurile cu acestia? Cum poti sensibiliza si activa potentialul de cumparare al unui consumator dezinteresat?

Studiul evidentiaza rolul important pe care inca il are word of mouth-ul – in ambele cazuri, recomandarile prietenilor primeaza in momentul alegerii produselor (54%). Aplecarea brandurilor catre BTL: promotii, POSM etc. ar fi o solutie atat pentru schimbarea ideilor influentatorilor, cat si pentru atragerea nefericitilor de shopping.

Cum percepe consumatorul roman promotiile? Oare brandurile se concentreaza prea mult asupra discounturilor si prea putin asupra nevoii de creativitate pe care o resimt cumparatorii?  Sa fie  shopping experience-ul cel care lipseste publicului autohton?

sursa foto

Răspunsuri

  • Dragos

    Uite, eu sunt un bun exemplu de persoana care uraste cumparaturile. Nu ma intereseaza ce e la moda, port haine comune, dau “add to spam” la absolut orice tentativa de disturbare a spatiului meu privat, fie pe email fie pe FB / Twitter / LinkedIn / Xing, etc, nu citesc presa locala sau nationala. Urmaresc rar posturi TV si, de regula, aclea suntlipsite de publicitate (nu e un act intentionat, dar acest lucru se coreleaza cu calitatea emisiunilor, pe masurate). In rest, am venituri suficient de mari incat sa-mi fie bine, consum socializare in toate formele. La ziare si reviste zic pas, e drept.

    Cum as putea fi eu sensibilizat? Nu e asa de greu. Hai sa va dau cateva sugestii, poate sunt de bun augur:

    1. Nu am nevoie de identitate, recunoastere, respectul sau invidia celor din jur, si alte compensari de genul acesta. Adica ba da, am nevoie, dar nu cred ca mi le poate vinde cineva. Daca o sa-mi iau vreodata un Omega Seamaster, cu siguranta o sa il asortez cu un palton jerpelit, ca sa nu il observe nimeni. Respectul se castiga, nu se cumpara.

    2. Am ce face cu timpul meu, multumesc mult. Daca vreau sa vad un film de 90 de minute, nu ma intereseaza cele 30 de minute de calupuri de publicitate intercalate. Prefer sa-mi cumpar filmul sau sa-l vad la cinema, sunt bani bine investiti.

    3. Daca acord atentie publicitatii, ar face bine sa merite timpul investit. Intre reclame oligofrene la Bonux, Bugeci, Colgate sau Hochland, ma gandesc totusi la faptul ca publicitatea, prin anii ’90, semana mai mult a arta decat a bataie de joc.

    4. Din moment ce nu umblu in baruri de manelisti, nu mestec seminte, nu ma intereseaza cine e Trita Fanita Mondialu’ (sau prietenii lui), nu va asteptati sa reactionez altfel la publicitate. Cautati “praim taimu”, “ratingu” si “revistele de tiraj”? O sa gasiti “jetul din spatiu” de pe proteveu, vedete mulgand vaca si click, sub nici o forma o auditie Bill Frisell, un concert Pink Floyd sau un The Economist. Da-i cu reclame la Bonux si la Bucegi si mira-te de ce nu am vazut spotul la Toyota care a fost difuzat intre ele. Oare?

    Raspunsul nu consta in canal, cat in discernamant. Nu exista idei “bune” si “rele” de afaceri, doar modalitati bune si rele de a face afaceri in sine. La fel si in advertising, solutia nu consta in “oa, trecem pe online” sau “viitoru’ e direct rispons’”. Solutia inseamna generare de CONTINUT de calitate, DISCERNAMANT in targeting si, urasc sa zic chestia asta dar nu am cum sa o ocolesc, calitate umana.

    Daca publicitarul e la randul lui un semintar care abia apuca sa citeasca Click, ca sa vada ce-a mai facut Base Mondialu’, cu siguranta ii va fi foarte greu, daca nu imposibil, sa zica ceva de care as putea fi (chiar si vag) interesat.

  • http://www.jjgonzales.ro/mai-mult-mai-putin/ John John Gonzales

    relaţia dintre români şi shopping nu e una particulară sau izolată; ea face parte dintr-un context mai larg şi e influenţată mai degrabă de factori psihologici.

    Barry Schwartz, un psiholog american, a emis ipoteza că experienţa unei sesiuni de shopping e strâns legată de varietatea şi numărul de opţiuni pe care le ai. a scris o carte pe tema asta şi a ţinut şi o scurtă prezentare la ted.

    pentru că mi-a plăcut subiectul ăsta, am ales să fac disertaţia despre el. dacă vrea careva să piardă vremea citind ceva mişto pe tema asta, poate să deschidă pdf-ul cu ce am scris la vremea respectivă.

  • luluts

    @Dragos – Ceea ce spui tu este perfect valabil. Reactiile ca cea din comentariul tau sunt cele pe care le asteptam noi din partea consumatorilor. Pacat ca se lasa foarte mult asteptate.

    @JJGonzales – Sunt mai multe considerente care modeleaza comportamentul de shopping al romanului: nivelul de educatie, categoria de varsta etc. O parte din vina este insa si a brandurilor care isi subestimeaza publicul, asa cum bine a remarcat Dragos.

  • http://www.jjgonzales.ro/mai-mult-mai-putin/ John John Gonzales

    @luluts
    evident că sunt şi factori sociologici care modelează comportamentul de cumpărare. dar ăştia se găsesc la un nivel mai de suprafaţă comparativ cu cei psihologici. în plus, e ideal să găseşti ceva care defineşte o mulţime cât mai mare de cumpărători.

    ca să fiu înţeles mai bine, dau un exemplu.
    un bucureştean vrea să-şi cumpere o pereche de blugi. fie că vrea să-i ia din idm sau din mall, ştie că sunt zeci de magazine de unde ar putea să-i cumpere. ar fi aiurea să nu găsească perechea aia care îi vine perfect pe fund şi să fie şi culoarea aia care-i place lui. probează una, două, cinci perechi. nu e mulţumit pentru că el crede că mai are de unde să aleagă. asta până când se enervează. d’asta îi e nasol să meargă la cumpărături.

    probabil că un contraexemplu la care te gândeşti e că unii se mulţumesc cu prima pereche care îndeplineşte nişte cerinţe minime. ăsta e motivul pentru care Schwartz a făcut o clasificare a cumpărătorilor în maximizatori şi suficientişti; cei care caută să maximizeze utilitatea fiecărei decizii, respectiv cei care se mulţumesc cu prima opţiune care îndeplineşte un set minim de cerinţe.

    dacă nu te-ai uitat la prezentarea de pe ted, îţi recomand s-o faci. ăla explică mai bine ca mine povestea asta.