Da' noi ce vrem?

Consumator

Sa luam, de exemplu, aparatele foto digitale. Domnii de la Stanford pun punctul pe “i”-ul de la consumatori. O fi bine ce fac? O fi rau? O sa ma pierd in poza sau in functii si setari?

Avem mintile atat de ocupate cu butoane, puncte de focus, pixeli si megapixeli, senzori si iso-uri, plusuri si minusuri, umbre, culori si lumini, incat aproape ca uitam ce e aia o poza. Ca sa nu mai zic de ce urmeaza dupa ce ajunge in computer. Despre faptul ca ochiul nu mai e liber, iar intre realitate si el intervine un device, nici nu mai pomenesc. Poate ca nativii americani vroiau sa spuna altceva cu “furatul sufletului”. Amintirile sunt doar pozele. Imi amintesc apusul din poza, dar nu imi amintesc mirosul si vantul si pescarusul si zgomotul valurilor. Poate ca aparatul fura sufletul celui care il foloseste.

Si de aici, nevoi. Majoritatea create artificial. Uneori ne apropiem atat de mult de “incandescenta tehnologica”, incat ne topim placerile fara sa ne dam seama. Nu mai facem poze. Facem aparate. Nu mai facem o plimbare pana intr-un loc nou, ne luam un obiectiv. Nu mai ne ajung 10 megapixeli, vrem 15 (de parca ne facem postere din toate pozele).

Va dati seama ca exagerez (poate un pic mai mult decat e cazul). Pana la urma, e vorba tot de masura si echilibru. Iar aici suntem atat de slabi.

M-am pierdut in ganduri si taste.
Ma opresc.

Răspunsuri

  • http://t-outro.blogspot.com/ tavi

    Nu stiu daca ti-am zis de cartea asta, insa treabuie neaparat sa o citesti :)

    Roland Barthes – Camera luminoasa, insemnari despre fotografie.

    Ne mai citim!