Despre CSR-ul fiecaruia dintre noi

Consumator Invitatul săptămânii

Cand am citit Omul Generos al lui Tor Norretranders am gasit o confirmare de care aveam nevoie la momentul respectiv. Rezulta clar din carte ca a fi generos e mult mai profitabil pe termen lung decat a fi egoist. Lacomia, egoismul si xenofobia caracteristice omului din societatea moderna nu sunt investitii profitabile.

Eu cred ca ajutandu-i pe altii ne ajutam pe noi. Ne simtim bine atunci cand facem lucruri nemaipomenite si asta conduce la alte lucruri bune. “Generozitatea si creativitatea sunt o consecinta a sexualitatii noastre si a selectiei ei speciale. Nu degeaba cuvantul generozitate vine de la cuvantul latin genus, care inseamna sex, neam, familie.

Cand generozitatea este inradacinata in neam si sexualitate, asta inseamna de asemenea ca este constant realimentata: vrem mangaieri, bunatate, afectiune, prietenie si contact fizic. In fiecare zi. Douasprezece imbratisari pe zi. Este un motor al vietii de zi cu zi: vrem dragoste, asa ca suntem creativi si generosi.”

Satisfacerea egoului are un rol subconstient in nasterea altruismului pur. Si ca sa justific titlul, o sa scriu ca lumea toata e o corporatie, iar noi suntem angajatii ei. Si fiecare angajat isi gaseste motivatia interioara in alta parte. Fiecare individ are o multime de motive distincte care-i determina comportamentul si niciunul dintre noi nu are un complex de motive identice cu ale altuia.

Ceea ce pe mine ma face fericita e foarte posibil ca pe tine sa te lase rece. Important e sa-ti dai seama ce te face pe tine sa te simti bine, implinit, motivat sa continui.

Pentru mine a face o fapta buna inseamna indeplinirea cerintelor din fisa de post. Castig atunci imi indeplinesc cat mai bine task-urile. Because…What goes around comes around!

In loc de concluzie, iti doresc sa-ti urmezi interesul propriu: fii generos!

Elena Cîrîc este Online Communication Executive pentru Standout si, in acelasi timp, se ocupa de PR-ul si Marketingul ASER. Intrata in online din 2008, Elena a devenit in scurt timp o voce importanta din blogosfera romaneasca.


Răspunsuri