Compania care striga “Legalize Marijuana!”

Comunicare Consumator

Exista un loc minunat, pe Pamant, unde poti sa stai linistit in fata calculatorului si sa gasesti, la doua click-uri distanta, iarba cea mai buna, la pretul cel mai bun, la magazinul cel mai apropiat de tine.

Se intampla in California, unde este legal inca din 1996 sa consumi marijuana in scopuri medicale. Satul sa nu gaseasca niciodata farmaciile care comercializeaza medical marijuana, Justin Hartfield s-a gandit sa creeze un sistem online prin care sa le usureze viata celor care intampina aceeasi problema.

Asa s-a nascut Weedmaps.com, transformat in scurt timp intr-o adevarata comunitate virtuala, in care farmaciile se puteau inscrie contra cost. In acest Yelp al ierbii, membrii pot vedea adresele farmaciilor unde  gasesc sortimentul pe care il cauta, pot face recenzii acestor farmacii si, intr-o maniera twitteristo-facebookiana, pot raspunde la What r u smoking on?

Interesant este ca, in timp, interactiunile din cadrul comunitatii au dat nastere unei adevarate burse a ierbii, in care preturile fluctueaza in functie, printre altele, de popularitatea sortimentelor.

Si mai interesant este ca, dupa cum aflam dintr-un comunicat de presa emis in septembrie, Weedmaps.com urmeaza a fi achizitionat de LC Luxurious Limited, o companie destul de putin cunoscuta, dar listata la bursa. Sa nu uitam ca in noiembrie California va vota a votat in privinta legalizarii consumului de marijuana de catre adulti, in scopuri recreative (propunerea a fost respinsa).

Unde este legatura? Hartfield spune ca pietele sunt mult mai eficiente in a sonda opinia publica decat sunt poll-urile si mass-media. Daca oamenii decid sa investeasca intr-o afacere cu marijuana, e ca si cum si-ar exprima, prin bani, votul in privinta legalizarii acesteia.

Weedmaps este un model de companie care va avea mult de beneficiat din asocierea cu o cauza. Cei care vor cumpara actiuni nu vor detine numai o parte dintr-o afacere, ci si o parte simbolica din lupta pentru legalizarea marijuanei.

Răspunsuri