Despre moda si triburi

Consumator

Saptamana trecuta, Peste de Uscat si Elful cu Brief s-au uitat la generatii din perspectiva obiceiurilor de consum ale acestora. Nu ne indepartam prea mult de aria de investigare a sus-numitilor si va aducem sub priviri proiectul Exactitudes.

sursa foto

Doi olandezi talentati si pasionati de fotografie si antropologie (Ari Versluis si Ellie Uyttenbroek) au inceput acum 16 ani un demers foarte interesant. Ei gasesc, fotografiaza si pun laolalta diversi indivizi care, in goana lor dupa diferentiere si afirmare a individualitatii, sunt la fel de unici si diferiti-de-ceilalti ca mii de alti oameni (exact attitudes). Mai exact, Exactitudes este o poveste despre consumatorii unui anumit stil vestimentar si ai unui anumit stil de viata, consumatori care, incercand sa se diferentieze de ceilalti, nu fac altceva decat sa-si asume identitatea unui grup. Oricat de diferiti ar fi oamenii planetei si oricat de aparte uniformele culturale pe care le poarta, cand vine vorba de moda, lumea se imparte in triburi.

Cartografierea acestor subculturi a dat nastere la peste 100 de serii, fiecare continand 12 portrete. O parte au fost puse impreuna intr-o carte pe care o mai gasiti inca pe Amazon si care urmeaza sa fie reeditata anul acesta. Pe toate le puteti vedea aici, cu explicatii savuroase pe care n-aveti voie sa le ratati. Iar daca sunteti curiosi ce presupune munca din spatele Exactitudes, luati de priviti-i pe Versluis si Uyttenbroek la treaba, in Londra.

Exactitudes in London

Răspunsuri