Intrebari. Lu’ Auto Italia ii patineaza un pic comunicarea SAU tine piciorul pe ambreiaj aiurea?

Comunicare

Ieri am primit de la un om, nu-i dau numele saracu’ (da’ era om, nu companie) o comunicare in numele Auto Italia. Un mail – adica, in termeni de specialitate, un DM.

Cu bucuria specifica (stiti, cum avem cu totii cand primim mailuri de la companii, cu DM-uri) am deschis, infrigurat, mailul si am citit. Il vedeti mai jos.

Si-am ramas cu gura cascata. Din cateva motive (iar de ieri incoace ele se tot inmultesc):

1. Care e “promotia”?

2. Daca nu la Auto Italia, atunci unde pot gasi un “kit ambreiaj” la cel mai bun pret?

3. Inainte de “promotie” nu era la cel mai bun pret?

4. Oare stie cineva de la Auto Italia ca noi, muritorii de rand, nu cumparam decat rar ambreiaje de capul nostru, in general le cumpara (si-apoi le si schimba) un mecanic?

5. Oare Auto Italia ma stie de mecanic?

6. Oare Auto Italia stie ca eu nu am Fiat?

7. Oare Auto Italia, cand trimite asa ceva, se gandeste ca imi iau Fiat ca sa-mi pot schimba, repede, ambreiajul?

8. Oare de ce da Auto Italia “de 3 ori diferenta” inapoi. Fix de 3 ori, si nu de 12 ori, cum da Carrefour? Nu sunt chiar asa de siguri pe “oferta”?

9. Oare se refera la orice fel de kit de ambreiaj “promotia”, sau doar la cele originale?

10. Cine ia banii, in caz ca cineva descopera un kit ambreiaj mai ieftin? Proprietarul sau mecanicul?

11. Daca e o “promotie” interesanta pentru mecanici, finalmente, oare asta inseamna ca service-ul de la Auto Italia e scump si prost, deci posesorii de Fiat isi fac service-ul la alte service-uri decat cele sub marca Auto Italia?

12. Oare de ce nici un link nu e activ, nici cel in care mi se spune “detalii” sau “vezi regulamentul” – dar, mai ales, nici cel de la final, unde m-as putea dezabona?

13. Oare care sunt obiectivele acestei “promotii” si in ce masura vor fi ele atinse de companie?

Ma opresc aici, desi pe masura ce ma tot uit intrebarile continua sa apara – si astept comentariile voastre. Oricum, daca vreti sa va schimbati repede ambreiajul si masina voastra de familie nu e Fiat Ducato, intre timp am descoperit si minunatia de mai jos pe facebook. Ambreiaj fericit!

Răspunsuri

  • Ovi www.complexvia.ro

    Iti urez noroc sa afli raspunsul la intrebarile tale ! Sanatate!