Bricheta a ajuns in posesia Friends acum ceva vreme. Sa tot fie o luna, o luna si mai bine. Intre timp a fost utilizata, pozata sau comentata. Dupa o perioada de glorie, a ajuns, ca orice grozavie a marketingului, sa fie uitata. Nu stiu daca aceasta este destinul ei. Simt ca ar putea sa spuna mai mult, sa cucereasca noi redute ale psihologiei. Merita mai mult. E ca si in cazul doamnei cu mustata de la circ. A freakshow nu dureaza mai mult de cateva zile. Vreau ca flacara ei sa nu se stinga atat de devreme
Sunt tare curios care au fost vanzarile “brichetei gigant”. Si care a fost rationamentul aparitiei sale. “Esti sigur ca n-o pierzi”. “Aprinzi cat pentru un an intreg?”. “Pentru fumatori inraiti, o bricheta puternica?”. Nu stiu altii cum sunt, dar fiecare fumator ar trebui sa ia aminte la invataturile brichetei gigantice. Voua nu va spune nimic?
Este un concept drag noua. Il avem pus pe frontispiciu si il aducem in discutie atunci cand suntem invitati sa vorbim despre noile paradigme ale prezentului. Ne preocupa aceasta stiinta care studiaza Omul in raport cu Tehnologia. In romana, “humanology” este intraductibil. Asta nu inseamna ca ne afecteaza mai putin. Din contra, orice cultura periferica este mai predispusa la adaptare si mimetism.
Mai jos avem doua exemple interesante de “tehnologie revolutionara”. Concluziile va apartin.
Ce credeati ca fac cercetatorii celebrului Institut din titlu? Cerceteaza, normal. De pilda azi, cu o privire foarte atenta, s-au aplecat asupra micului dejun…
…si-au observat ca iaurtul Cremosso cu Visine prezinta, pe eticheta, cu un bun gust indiscutabil necesar brandului, o lingurita de aur. Superb targetat, felicitari tuturor celor implicati!
Propunem, pentru gama super-premium, clestisor de diamante si perle.
Berea Baltika e un fel de Ursus din Rusia, premium-like, cu consumatori carora le induce, indubitabil, aspiratie.
Ne-a distrat cutia de 1 litru si, intru haz si fyi re: lifestyle si obiceiuri de consum din lumea-ntreaga, am agatat zilele trecute un pack-shot amatoricesc pe undeva prin Floreasca. Va uram vizionare placuta, nu inainte de a ne intreba cam cat de mari tre sa fie micii aferenti
David Griner a ridicat pe The Social Path o problema care ne intereseaza si pe noi si despre care am tot discutat in ultimele zile, de cand Google a lansat langa casuta de cautare o tastatura: va mai folosi generatia tanara vreodata tastatura?
De scrisul de mana nu mai vorbim de cativa ani. Ne-am resemnat la gandul ca ai nostri copii si nepoti nu vor folosi niciodata stilouri Fountain Pen chinezesti sau sugative si nu se vor pata cu cerneala Pelikan. Dar cum, sa nu mai foloseasca nici tastatura? Adica sa nu mai scrie? Ba da, mamaie, dar pe touchscreen-uri. Pui mana pe ecran si apare cuvantul.
Astazi “tastam” asa pe telefoane si display-uri smart (iPhone, iPad mai nou). Ne lipsim de tastatura clasica si in jocuri video, unde folosim doar un controller. Google ne indeparteaza si el de tastat, ghicind cautarea dupa primele 2 caractere, iar noi trebuie sa dam doar un “enter”. Au mai aparut si inventii de tipul Swype, finger-tracing text. Si cine stie cate astfel de modalitati de a inlocui tastatura fizica mai exista sau sunt in curs de aparitie.
Si atunci, sa nu ne mai minunam cand copii de 2 ani stiu sa navigheze pe cate un touchscreen de iPhone inainte sa stie sa citeasca sau sa scrie.
Ca in orice chestiune, avem si pentru tastaturile touchscreen pro si contra.
Pro ar fi faptul ca sunt mai mici si mai subtiri, deci economisesti spatiu. Poti sa le imbunatatesti constant mult mai simplu, cu un update de software. Iti permit sa schimbi limba mai usor si te ajuta sa faci traduceri instant. Si mai sunt si touchscreenuri foarte smechere, cum ar fi cele de la iPhone, care prevad ce litere vrei sa tastezi si te ajuta sa le selectezi mai rapid.
Contra ar fi lipsa unui feedback tactil. Cand apesi un buton, ai certitudinea actului si astepti un raspuns. La touchscreen-uri, mai ales daca nu folosesti cele mai profi aparitii, ori astepti, astepti, astepti, ori te trezesti cu o litera triplata. Si tot contra mai e si faptul ca nu poti sa tastezi fara sa te uiti. In cazul tastaturii clasice, simti butoanele, iar ochii se pot concentra pe altceva. Insa un touchscreen iti solicita si simtul si vazul in acelasi timp.
Oameni mai priceputi in ale tehnologiei isi dau cu parerea intr-un articol aici.
Intre timp, in spatiul economisit de touchscreen-uri putem depozita caiete tip 1 si tip 2, nostalgiile trebuie hranite si ele din cand in cand.
Exista in viata tuturor un obiect de care ne legam fara sa stim, cu care avem o relatie serioasa, oficiala si loiala. El ne suporta zilnic, mai mult la propriu decat la figurat.
Va prezint scaunul:
Cel din imagine e creat de designerii japonezi Nendo si este unul dintre cele mai subtiri scaune din lume.
Acum, controversa apare aici: scaunul a fost mereu un obiect de incredere, ca sa zicem asa. Toata lumea se tranteste in scaun, se bâţâie pe el sau il incaleca.
Numai ca noua generatie de scaune nu ne mai lasa sa lenevim, ne activeaza (sau nu) curajul. O fi din iubirea de design neconventional sau au remarcat creatorii ca se nasc consumatori din ce in ce mai curajosi?
E ok totusi, mai avem pentru clasici varianta vintage:
Fondatorul Apple tine “unul dintre cele mai bune discursuri ale planetei” dupa parerea d-lui Dragos Salageanu, trainer si prieten de la Timisoara al micilor prieteni.
Sa fie Dragos prea-ndragostit de macuri, sa fie discursul bun… hmmm.
Voi ce ziceti?
Corina a plecat, azi-dimineata, catre clientul ei drag, Sensiblu. Cu taxiul. Drumul a fost placut, soarele elibera din nou vietatile pamantului catre cerul senin, ii venise o idee noua de POSM-uri… o zi frumoasa.
La despartire Corina a platit, iar domnul Adrian i-a oferit o carte de vizita. Restul e la mine pe birou si, inca, pe fatza lui Bojan, care a ras 5 minute.
O suma de oameni buni si foarte buni, toti cu experienta de creatie, PR, strategie si
project management, cu care puteti comunica liber aici sau la
aquarium@friendsadvertising.ro
